Recitale
(1) Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „Acordul euro-mediteraneean”), a fost semnat la 17 iulie 1995 și a intrat în vigoare la 1 martie 1998.
(2) Articolul 80 din Acordul euro-mediteraneean împuternicește Consiliul de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean să ia deciziile pe care le consideră oportune în vederea îndeplinirii obiectivelor Acordului euro-mediteraneean.
(3) În conformitate cu articolul 90 din Acordul euro-mediteraneean, părțile iau toate măsurile cu caracter general sau special necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul Acordului euro-mediteraneean și veghează cu privire la îndeplinirea obiectivelor stabilite prin acord.
(4) Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene din 18 noiembrie 2015 privind revizuirea politicii europene de vecinătate a fost salutată în Concluziile Consiliului din 14 decembrie 2015. În aceste concluzii, Consiliul și-a reafirmat intenția de a iniția, în 2016, o nouă etapă a dialogului cu partenerii săi, care ar putea conduce la stabilirea de noi priorități ale parteneriatului axate, după caz, pe priorități și interese stabilite de comun acord.
(5) Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene din 29 septembrie 2016 privind consolidarea sprijinului UE pentru Tunisia a fost salutată în Concluziile Consiliului din 17 octombrie 2016. În aceste concluzii, Consiliul își reînnoiește angajamentul de a sprijini tranziția în Tunisia, subliniază caracterul excepțional al situației din Tunisia și interesul strategic al UE de a sprijini crearea unei Tunisii democratice, puternice și stabile în vecinătatea sa, precum și necesitatea de a însoți progresele politice de progrese economice de aceeași anvergură și, în acest scop, încurajează mobilizarea tuturor instrumentelor disponibile ale UE și angajamentul consolidat al UE și al statelor sale membre, în strânsă colaborare cu autoritățile tunisiene.
(6) Uniunea și Republica Tunisiană trebuie să coopereze pentru a atinge obiectivul comun definit în prioritățile strategice. Dezvoltarea unei democrații prospere și stabile în Tunisia devine un interes strategic reciproc.
(7) Abordând în același timp problemele cele mai urgente, Uniunea și Republica Tunisiană ar trebui să urmărească în continuare principalele obiective ale parteneriatului lor pe termen lung și să depună eforturi, în special, în scopul de a crea perspective de viitor pentru tineri, de a accelera reformele socioeconomice, precum și de a continua și consolida procesul de tranziție democratică.
(8) Poziția Uniunii în cadrul Consiliului de asociere în ceea ce privește adoptarea priorităților strategice UE-Tunisia pentru perioada 2018-2020 are la bază proiectul de decizie atașat,
(1) Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Tunisiană, pe de altă parte (denumit în continuare „Acordul euro-mediteraneean”), a fost semnat la 17 iulie 1995 și a intrat în vigoare la 1 martie 1998.
(2) Articolul 80 din Acordul euro-mediteraneean împuternicește Consiliul de asociere instituit prin Acordul euro-mediteraneean să ia deciziile pe care le consideră oportune în vederea îndeplinirii obiectivelor Acordului euro-mediteraneean.
(3) În conformitate cu articolul 90 din Acordul euro-mediteraneean, părțile iau toate măsurile cu caracter general sau special necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul Acordului euro-mediteraneean și veghează cu privire la îndeplinirea obiectivelor stabilite prin acord.
(4) Revizuirea politicii europene de vecinătate din 2016 a propus o nouă etapă de cooperare cu țările partenere, care să determine un sentiment mai puternic de implicare și responsabilitate din partea ambelor părți.
(5) Uniunea Europeană și Republica Tunisiană au decis să consolideze parteneriatul lor privilegiat prin aprobarea unui ansamblu de priorități strategice pentru perioada 2018-2020, cu scopul de a sprijini și întări reziliența și stabilitatea Republicii Tunisiene.
(6) Părțile la Acordul euro-mediteraneean ar trebui să convină asupra textului priorităților strategice, care reflectă, pe plan concret, parteneriatul privilegiat UE-Tunisia pentru perioada 2018-2020. Aceste priorități ar trebui să sprijine punerea în aplicare a Acordului euro-mediteraneean, punând accentul pe cooperarea cu privire la interesele partajate definite de comun acord,