Recitale
(1) La 15 mai 2006, prin Decizia 2006/388/CE (2), Consiliul a autorizat Lituania să aplice o măsură de derogare de la articolul 21 din Directiva 77/388/CEE (3) pentru a desemna persoana impozabilă către care se efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii în anumite situații, ca fiind persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA).
(2) Prin Decizia de punere în aplicare 2010/99/UE a Consiliului (4), Lituania a fost autorizată, prin derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE, să aplice o măsură specială pentru a putea continua să desemneze, până la 31 decembrie 2012, persoana impozabilă către care se efectuează următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii ca fiind persoana obligată la plata TVA: livrările de bunuri și prestările de servicii de către o persoană impozabilă aflată în procedură de insolvență sau în procedură de restructurare sub supraveghere judiciară și livrările de lemn („măsura specială”). Autorizația de a aplica măsura specială a fost prelungită ulterior prin Decizia de punere în aplicare 2012/704/UE a Consiliului (5) până la 31 decembrie 2015 și prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2395 a Consiliului (6) până la 31 decembrie 2018.
(3) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 27 aprilie 2018, Lituania a solicitat autorizația de a continua să aplice măsura specială. Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 23 iulie 2018, Lituania a prezentat un raport privind aplicarea măsurii speciale, astfel cum se prevede la articolul 2 al treilea paragraf din Decizia de punere în aplicare 2010/99/UE.
(4) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la cererea prezentată de Lituania, prin scrisorile din 16 august 2018, cu excepția Spaniei și a Ciprului care au fost informate prin scrisorile din 17 august 2018. Prin scrisoarea din 20 august 2018, Comisia a notificat Lituaniei că deține toate informațiile pe care le consideră necesare pentru evaluarea cererii.
(5) Deseori, din cauza dificultăților financiare, persoanele impozabile aflate în procedură de insolvență sau în procedură de restructurare nu sunt în măsură să plătească TVA-ul pe care îl facturează pentru livrările lor de bunuri și prestările lor de servicii. Totodată, Lituania întâmpină probleme pe piața lemnului, din cauza naturii acesteia și a societăților implicate. Piața este dominată de întreprinderi locale de mici dimensiuni, adesea revânzători și intermediari, care s-au dovedit a fi dificil de controlat de către autoritățile fiscale. Forma cea mai frecventă de evaziune constă în facturarea livrărilor sau a prestărilor urmată de dispariția furnizorului înainte de plata TVA, clientul dispunând însă de o factură valabilă care îi permite deducerea acestei taxe. Potrivit Lituaniei, această situație, care a justificat aplicarea măsurii speciale, nu s-a schimbat. Anchetele și analiza aplicării măsurii speciale efectuate de autoritățile fiscale lituaniene au demonstrat eficacitatea acesteia în prevenirea fraudei în domeniul TVA în cazul persoanelor impozabile aflate în procedură de insolvență sau de restructurare, precum și în cazul tranzacțiilor de pe piața lemnului.
(6) Prin urmare, Lituania ar trebui să fie autorizată să aplice măsura specială pentru o nouă perioadă limitată, și anume până la 31 decembrie 2021.
(7) În general, derogările sunt autorizate pe o perioadă limitată, pentru a se putea evalua dacă măsurile speciale specifice sunt sau nu adecvate și eficace. Derogările acordă statelor membre timpul necesar pentru a introduce alte măsuri convenționale care să le permită să remedieze problema respectivă până la expirarea măsurilor speciale specifice, ceea ce face ca prelungirea unei derogări să fie inutilă. O derogare care permite utilizarea mecanismului de taxare inversă este autorizată numai în mod excepțional pentru anumite domenii în care apare frauda și constituie un mijloc de ultimă instanță. Prin urmare, până la expirarea acestei măsuri speciale, Lituania ar trebui să pună în aplicare alte măsuri convenționale destinate să combată și să prevină proliferarea în continuare a fraudei în materie de TVA în ceea ce privește livrările de bunuri și prestările de servicii de către persoanele impozabile aflate în procedură de insolvență sau de restructurare precum și livrările de lemn, și, în consecință, nu ar trebui să mai fie necesară derogarea de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește astfel de livrări și prestări.
(8) Măsura specială nu va avea un impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA.
(9) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare 2010/99/UE ar trebui modificată în consecință,