Recitale
(1) Obiectivul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene („fondul”) este de a-i permite Uniunii să răspundă într-un mod rapid, eficient și flexibil situațiilor de urgență pentru a-și manifesta solidaritatea față de populația din regiunile afectate de catastrofe naturale.
(2) Fondul nu depășește o valoare anuală maximă de 500 000 000 EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).
(3) La 1 septembrie 2017, Grecia a prezentat o cerere de mobilizare a fondului, în urma cutremurului care a afectat insula Lesbos din Egeea de Nord la 12 iunie 2017.
(4) La 22 decembrie 2017, Spania a prezentat o cerere de mobilizare a fondului, în urma incendiilor puternice în regiunea Galicia din nord-vestul Spaniei între 10 și 17 octombrie 2017.
(5) La 27 noiembrie 2017, Franța a prezentat o cerere de mobilizare a fondului, în urma uraganului Irma care a traversat insula Saint Martin la 5 și 6 septembrie 2017 și a uraganului Maria care a lovit Guadelupa la 18 și 19 septembrie 2017.
(6) La 17 iulie 2017, Portugalia a prezentat cererea inițială pentru o contribuție din fond, în urma unor incendii grave care au izbucnit la 17 iunie 2017. Între iunie și octombrie 2017 Portugalia a fost însă lovită din nou de incendii grave, în urma cărora a transmis actualizări ale cererii sale, la 13 octombrie 2017 și încă o dată la 14 decembrie 2017, inclusiv o estimare revizuită a valorii cumulate a daunelor provocate de incendii între iunie și octombrie 2017.
(7) Cererile prezentate de Grecia, Spania, Franța și Portugalia îndeplinesc condițiile de acordare a unei contribuții financiare din fond, astfel cum se prevede la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 2012/2002.
(8) Prin urmare, fondul ar trebui să fie mobilizat pentru a se acorda o contribuție financiară Greciei, Franței, Portugaliei și Spaniei.
(9) Pentru a se reduce la minimum perioada necesară pentru mobilizarea fondului, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,