Recitale
(1) Directiva 2013/33/UE a fost adoptată la 26 iunie 2013. Statele membre au avut obligația de a asigura intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei până la 20 iulie 2015.
(2) Prin scrisoarea din 24 ianuarie 2018, Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Directiva 2013/33/UE și de a-și asuma obligații în temeiul acesteia.
(3) La 20 februarie, la 4 aprilie și la 9 aprilie 2018, Irlanda a transmis Comisiei proiecte de reglementări de transpunere a Directivei 2013/33/UE în legislația națională. Proiectele de reglementări sunt în curs de finalizare.
(4) Întrucât condițiile pentru participarea Irlandei au fost îndeplinite, ar trebui să se confirme participarea Irlandei la Directiva 2013/33/UE, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 331 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(5) Sunt necesare măsuri tranzitorii pentru ca Irlanda să poată finaliza procedura de adoptare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei 2013/33/UE. Având în vedere că Irlanda se află deja într-un stadiu avansat de pregătire a proiectelor de măsuri de transpunere a directivei în legislația națională în vederea adoptării acestora, se consideră rezonabil să se dispună ca Irlanda să finalizeze procedura cel târziu la 30 iunie 2018,