Începe proba gratuită

Decizie 2018/612 · CELEX 32018D0612(01)

Decizia Comisiei din 7 iunie 2018 de instituire formală a Grupului de experți pentru politica vamală a Comisiei

Data act
07.06.2018
Intrare in vigoare
02.07.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOC_2018_201_R_0004
Status
In vigoare
funcționare instituțională oficiu sau agenție a UE politică tarifară

Articolul 1

Obiect Se instituie în mod formal Grupul de experți pentru politica vamală a Comisiei („grupul”).

Articolul 2

Sarcini Sarcinile grupului sunt: (a) să ofere Comisiei consiliere strategică cu privire la aspecte ale politicii vamale și la modalitățile de ameliorare a funcționării uniunii vamale; (b) să ofere Comisiei consultanță cu privire la funcționarea eficace și eficientă a uniunii vamale, inclusiv consiliere cu privire la aspecte legate de punerea în aplicare a măsurilor operaționale; (c) să facă schimb de experiență, de bune practici și de informații privind riscurile emergente și provocările operaționale și legate de finanțare și conformitate; (d) să ofere Comisiei consiliere strategică în legătură cu activitățile din următoarele programe financiare: (i) Vamă 2020, stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1294/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6); (ii) Fiscalis 2020, stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1286/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7); (e) să ofere consiliere cu privire la aspecte legate de colectarea veniturilor care intră în sfera de responsabilitate a autorităților vamale; (f) să ofere consiliere strategică cu privire la următoarele aspecte: (i) inițiative noi sau planificate în domeniul politicii vamale și al programelor și acte legislative planificate care vor modifica politica vamală actuală, vor avea un impact asupra acesteia sau vor afecta procedurile operaționale; (ii) aspecte legate de punerea în aplicare a măsurilor operaționale care decurg din noile acte legislative; (iii) aspecte care vor avea un impact asupra organizării, gestionării resurselor umane, inclusiv a programelor educaționale și de formare, asupra bugetului sau capacităților administrațiilor sau autorităților statelor membre; (iv) orice alte aspecte de natură strategică legate de teme/probleme vamale în care sunt implicați membrii și care se încadrează în alte domenii de politică ale Uniunii decât uniunea vamală; (g) să asigure schimbul de experiență și bune practici cu privire la chestiuni legate de domeniul vamal.

Articolul 3

Consultare Comisia poate consulta grupul cu privire la orice aspect legat de politica vamală.

Articolul 4

Componența (1) Membrii sunt autorități vamale conform definiției de la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Membrii își desemnează reprezentanții la nivel de director general al DG TAXUD/șef de departament sau la un nivel echivalent și au responsabilitatea de a se asigura că reprezentanții lor dispun de nivelul necesar de cunoștințe de specialitate. (2) Reprezentanții membrilor care, în opinia DG TAXUD, nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 339 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu mai sunt invitați să participe la reuniunile grupului și pot fi înlocuiți pentru perioada rămasă până la încheierea mandatului lor.

Articolul 5

Președintele Grupul este prezidat de directorul general al DG TAXUD sau, în absența directorului general, de un alt reprezentant al Comisiei numit de DG TAXUD.

Articolul 6

Funcționarea (1) Grupul acționează la cererea DG TAXUD, în conformitate cu normele orizontale. (2) Reuniunile grupului au loc, în principiu, la sediul Comisiei. (3) DG TAXUD asigură serviciile de secretariat. La reuniunile grupului și ale subgrupurilor acestuia pot participa funcționari din alte departamente ale Comisiei care sunt interesați de discuții. (4) Cu acordul DG TAXUD, grupul poate decide, cu majoritatea simplă a membrilor săi, ca deliberările să fie publice. (5) Procesele-verbale ale discuțiilor pe marginea fiecărui punct de pe ordinea de zi și ale avizelor emise de grup sunt concludente și complete. Procesele-verbale se întocmesc de către secretariat, sub responsabilitatea președintelui. (6) Grupul adoptă prin consens avizele, recomandările și rapoartele sale. În cazul unui vot, rezultatul votului se decide cu majoritatea simplă a membrilor. Membrii care au votat împotrivă au dreptul ca la avizele, recomandările sau rapoartele grupului să se anexeze un document care să rezume argumentele pe care se întemeiază poziția lor.

Articolul 7

Subgrupuri (1) Pentru analizarea unor chestiuni specifice, DG TAXUD poate înființa subgrupuri al căror mandat este stabilit de DG TAXUD. Subgrupurile își desfășoară activitatea în conformitate cu normele orizontale și sunt subordonate grupului. După ce și-au îndeplinit mandatul, subgrupurile sunt dizolvate. (2) Numai membrii grupului pot fi numiți ca membri ai unui subgrup.

Articolul 8

Experți invitați DG TAXUD poate invita experți care dețin cunoștințe de specialitate cu privire la un anumit subiect de pe ordinea de zi, pentru a participa, ad-hoc, la activitățile grupului sau ale subgrupurilor sale.

Articolul 9

Observatori (1) În urma unei invitații directe sau a unei cereri de candidaturi, pot primi statutul de observator persoane fizice, organizații și entități publice, în conformitate cu normele orizontale. (2) Organizațiile și entitățile publice care au primit statutul de observator își desemnează reprezentanți. (3) Observatorii și reprezentanții acestora pot fi autorizați de președinte să participe la discuțiile grupului și să ofere cunoștințe de specialitate. Aceștia nu au însă drept de vot și nici nu participă la formularea recomandărilor sau a avizelor grupului.

Articolul 10

Regulamentul de procedură La propunerea și cu acordul DG TAXUD, grupul își adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea simplă a membrilor săi, pe baza regulamentului de procedură standard pentru grupurile de experți, în conformitate cu normele orizontale.

Articolul 11

Secretul profesional și gestionarea informațiilor clasificate Membrii grupului și reprezentanții acestora, precum și experții și observatorii invitați respectă obligația privind secretul profesional, care, în temeiul tratatelor și al normelor de aplicare a acestora, se aplică tuturor membrilor instituțiilor și personalului acestora, precum și normele de securitate ale Comisiei privind protecția informațiilor clasificate ale Uniunii, prevăzute în Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 (9) și (UE, Euratom) 2015/444 (10) ale Comisiei. Dacă aceste obligații nu sunt respectate, Comisia poate lua toate măsurile care se impun.

Articolul 12

Transparența (1) Grupul și subgrupurile sale sunt înregistrate în registrul grupurilor de experți. (2) În ceea ce privește componența grupului, în registrul grupurilor de experți se publică următoarele date: (a) denumirea autorităților vamale; (b) numele observatorilor. (3) Toate documentele relevante, incluzând ordinile de zi, procesele-verbale și contribuțiile participanților, se publică fie în registrul grupurilor de experți, fie prin intermediul unui link din registru către un site web specializat care conține informațiile respective. Accesul la site-urile web specializate nu este condiționat de înregistrarea ca utilizator sau de alte restricții. În special, ordinea de zi și alte documente de referință relevante se publică în timp util înainte de reuniune, iar procesele-verbale se publică fără întârziere după reuniune. Se prevăd excepții de la publicare numai dacă se consideră că divulgarea unui document ar putea submina protecția unui interes public sau privat, conform definiției de la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

Articolul 13

Cheltuielile aferente reuniunilor (1) Participanții la activitățile grupului și ale subgrupurilor nu sunt remunerați pentru serviciile oferite. (2) Cheltuielile de călătorie și diurnele participanților la activitățile grupului și ale subgrupurilor sunt rambursate de către Comisie. Rambursarea se face în conformitate cu dispozițiile în vigoare ale Comisiei și în limita creditelor disponibile alocate serviciilor Comisiei în cadrul procedurii anuale de alocare a resurselor. Rambursarea se limitează la un singur participant pentru fiecare stat membru.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.