Recitale
(1) În temeiul articolului 287 punctul 13 din Directiva 2006/112/CE, Malta poate acorda o scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru trei categorii de persoane impozabile: persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 37 000 EUR, în cazul în care activitatea economică constă în principal în livrarea de bunuri; 24 300 EUR, în cazul în care activitatea economică constă în principal în prestarea de servicii cu o valoare adăugată scăzută (inputuri ridicate) și 14 600 EUR în alte cazuri, și anume prestările de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute).
(2) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 22 septembrie 2017, Malta a solicitat autorizarea de a aplica o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE (denumită în continuare „măsura specială”) care să îi permită să majoreze, de la 1 ianuarie 2018, nivelul pragului celui mai scăzut de la 14 600 EUR la 20 000 EUR pentru prestările de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute).
(3) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisoarea din 3 noiembrie 2017, cu privire la cererea prezentată de Malta. Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2017, Comisia a informat Malta că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
(4) Măsura specială solicitată este conformă cu obiectivele prezentate în Comunicarea Comisiei din 25 iunie 2008, intitulată „Gândiți mai întâi la scară mică”: Prioritate pentru IMM-uri – Un „Small Business Act” pentru Europa.
(5) Dat fiind faptul că măsura specială ar avea ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA și, implicit, a sarcinilor și costurilor administrative pentru întreprinderile mici, Malta ar trebui să fie autorizată să aplice măsura pentru o perioadă limitată, până la 31 decembrie 2020. Persoanele impozabile ar trebui să poată opta în continuare pentru regimul normal de TVA.
(6) Din informațiile furnizate de Malta reiese că măsura specială va avea un impact neglijabil asupra cuantumului total al veniturilor fiscale colectate în etapa consumului final.
(7) Pentru a se asigura că sunt atinse obiectivele vizate de măsura specială, în special obiectivele legate de reducerea efectelor perturbatoare și de asigurarea unor condiții de concurență echitabile, este oportun ca prezenta decizie să se aplice de la 1 ianuarie 2018. Prevăzându-se o aplicare retroactivă a măsurii speciale, se respectă încrederea legitimă a persoanelor vizate, întrucât măsura specială nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor agenților economici sau ale persoanelor fizice.
(8) Articolele 281-294 din Directiva 2006/112/CE care reglementează regimul special pentru întreprinderile mici fac în prezent obiectul unei revizuiri și, ca atare, este posibilă intrarea în vigoare a unei directive de modificare a respectivelor dispoziții ale Directivei 2006/112/CE înainte de expirarea perioadei de valabilitate a măsurii speciale la 31 decembrie 2020, caz în care prezenta decizie nu se va mai aplica.
(9) Măsura specială nu are impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA, deoarece Malta va efectua un calcul de compensare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului (2),