Recitale
(1) Directiva 64/432/CEE stabilește normele pentru schimburile comerciale cu porcine în interiorul Uniunii. Articolul 9 din directiva menționată prevede că un stat membru care are un program național obligatoriu de control al bolii Aujeszky pentru întregul teritoriu sau pentru o parte din acesta poate prezenta programul respectiv Comisiei spre aprobare. Articolul prevede, de asemenea, că pot fi solicitate garanții suplimentare în cadrul schimburilor comerciale cu porcine în interiorul Uniunii.
(2) Decizia 2008/185/CE a Comisiei (2) prevede garanții suplimentare pentru circulația porcilor între statele membre. Garanțiile respective sunt legate de clasificarea statelor membre în funcție de situația lor în ceea ce privește boala Aujeszky. Anexa II la Decizia 2008/185/CE enumeră statele membre sau regiunile acestora în care se aplică programe naționale de control aprobate pentru eradicarea bolii Aujeszky.
(3) Italia a prezentat Comisiei documentație justificativă pentru aprobarea programului său de control pentru eradicarea bolii Aujeszky pentru regiunea Emilia-Romagna și pentru includerea acestei regiuni în lista din anexa II la Decizia 2008/185/CE. Potrivit evaluării documentației justificative în cauză, regiunea Emilia-Romagna ar trebui să figureze în anexa II la Decizia 2008/185/CE. Prin urmare, anexa II la Decizia 2008/185/CE ar trebui modificată în consecință.
(4) Prin urmare, Decizia 2008/185/CE ar trebui modificată în consecință.
(5) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,