Începe proba gratuită

Decizie 2018/60 · CELEX 32018D0060

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/60 a Comisiei din 12 ianuarie 2018 privind anumite măsuri de protecție provizorii referitoare la pesta porcină africană în România [notificată cu numărul C(2018) 219] (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
12.01.2018
Intrare in vigoare
12.01.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_010_R_0008
Status
Inactiv
inspecție veterinară pestă animală porcine regiuni din România restricții comerciale România

Recitale

(1) Pesta porcină africană este o boală infecțioasă virală care afectează efectivele de porci domestici și sălbatici și care poate avea un impact puternic asupra rentabilității creșterii porcinelor, cauzând perturbări ale comerțului în Uniune și ale exporturilor către țări terțe.

(2) În cazul apariției unui focar de pestă porcină africană, există riscul ca agentul patogen să se răspândească la alte exploatații de porcine și la porcii sălbatici. În consecință, boala se poate răspândi dintr-un stat membru în altul și în țări terțe, prin intermediul comerțului cu porcine vii sau cu produsele provenite de la acestea.

(3) Directiva 2002/60/CE a Consiliului (3) stabilește măsurile minime care trebuie aplicate în Uniune pentru combaterea pestei porcine africane. Articolul 9 din Directiva 2002/60/CE prevede stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în eventualitatea apariției unor focare ale bolii respective, zone în care trebuie să fie aplicate măsurile prevăzute la articolele 10 și 11 din directiva respectivă.

(4) România a informat Comisia cu privire la situația actuală a pestei porcine africane pe teritoriul său și, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2002/60/CE, a instituit zone de protecție și de supraveghere în care se aplică măsurile menționate la articolele 10 și 11 din directiva în cauză.

(5) Pentru a preveni orice fel de perturbări inutile ale comerțului în Uniune și pentru a evita impunerea de către țări terțe a unor bariere nejustificate în calea comerțului, este necesară identificarea la nivelul Uniunii a zonelor stabilite ca zone de protecție și de supraveghere pentru pesta porcină africană în România, în colaborare cu statul membru respectiv.

(6) Prin urmare, până la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, în anexa la prezenta decizie ar trebui precizate zonele din România identificate ca zone de protecție și de supraveghere și ar trebui stabilită durata regionalizării respective.

(7) Prezenta decizie urmează să fie revizuită la următoarea reuniune a Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

România asigură faptul că zonele de protecție și de supraveghere stabilite în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2002/60/CE cuprind cel puțin zonele enumerate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică până la 31 martie 2018.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează României.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.