Începe proba gratuită

Decizie 2018/32 · CELEX 32018D0032

Decizia (UE) 2019/48 a Băncii Centrale Europene din 30 noiembrie 2018 privind vărsarea capitalului Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naționale din afara zonei euro și de abrogare a Deciziei BCE/2013/31 (BCE/2018/32)

Data act
30.11.2018
Intrare in vigoare
01.01.2019
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2019_009_R_0017
Status
Inactiv
bancă centrală contribuția statelor membre finanțare bugetară politică bancară Sistemul European al Băncilor Centrale țară neparticipantă (zona euro)

Recitale

(1) Articolul 47 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”) prevede că băncile centrale naționale ale statelor membre care fac obiectul unei derogări (denumite în continuare „BCN din afara zonei euro”) nu trebuie să verse capitalul subscris care le revine, în afara cazului în care Consiliul general al Băncii Centrale Europene (BCE), hotărând cu o majoritate care reprezintă cel puțin două treimi din capitalul subscris al BCE și cel puțin jumătate din acționari, decide că un procent minim trebuie vărsat cu titlu de participare la costurile funcționării BCE.

(2) Articolul 1 din Decizia BCE/2013/31 (1) prevede că, începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare BCN din afara zonei euro varsă 3,75 % din cota sa la capitalul subscris al BCE.

(3) Decizia (UE) 2019/43 a Băncii Centrale Europene (BCE/2018/27) (2) dispune ajustarea grilei de repartiție pentru subscrierea la capitalul BCE (denumită în continuare „grilă de repartiție pentru capital”) în conformitate cu articolul 29.3 din Statutul SEBC și stabilește, cu aplicare de la 1 ianuarie 2019, noile ponderi atribuite fiecărei BCN în grila de repartiție pentru capital ajustată (denumite în continuare „ponderi în grila de repartiție pentru capital”).

(4) Ajustarea cincinală a grilei de repartiție pentru capitalul BCE impune adoptarea unei noi decizii BCE de abrogare, cu aplicare de la 1 ianuarie 2019, a Deciziei BCE/2013/31 și de stabilire a cotei procentuale din capitalul subscris al BCE pe care BCN din afara zonei euro au obligația să o verse de la 1 ianuarie 2019,

Articolul 1

Valoarea și forma capitalului subscris și vărsat

Începând cu 1 ianuarie 2019, fiecare BCN din afara zonei euro varsă 3,75 % din cota sa din capitalul subscris al BCE. Ținând cont de noile ponderi în grila de repartiție pentru capital prevăzute la articolul 2 din Decizia (UE) 2019/43 (BCE/2018/27), fiecare BCN din afara zonei euro deține un capital total subscris și vărsat a cărui valoare este indicată în dreptul denumirii sale în următorul tabel: BCN din afara zonei euro Capital subscris la 1 ianuarie 2019 (în EUR) Capital vărsat la 1 ianuarie 2019 (în EUR) Българска народна банка (Banca Națională a Bulgariei) 92 131 635,17 3 454 936,32 Česká národní banka 175 062 014,33 6 564 825,54 Danmarks Nationalbank 162 223 555,95 6 083 383,35 Hrvatska narodna banka 61 410 265,11 2 302 884,94 Magyar Nemzeti Bank 144 492 194,37 5 418 457,29 Narodowy Bank Polski 563 636 468,10 21 136 367,55 Banca Națională a României 264 887 922,99 9 933 297,11 Sveriges riksbank 273 028 328,31 10 238 562,31 Bank of England 1 552 024 563,60 58 200 921,14

Articolul 2

Ajustarea capitalului vărsat

(1) Având în vedere că fiecare BCN din afara zonei euro a vărsat deja 3,75 % din cota sa din capitalul subscris al BCE aplicabil la 31 decembrie 2018, în temeiul Deciziei BCE/2013/31, fiecare dintre acestea fie transferă o sumă suplimentară către BCE, fie primește înapoi o sumă din partea BCE, după caz, astfel încât să se ajungă la sumele indicate în a treia coloană a tabelului de la articolul 1. (2) Toate transferurile în temeiul prezentului articol se efectuează în conformitate cu Decizia (UE) 2019/45 a Băncii Centrale Europene (BCE/2018/29) (3).

Articolul 3

Intrare în vigoare și abrogare

(1) Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie 2019. (2) Decizia BCE/2013/31 se abrogă de la 1 ianuarie 2019. (3) Trimiterile la Decizia BCE/2013/31 se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.