Începe proba gratuită

Regulament 2017/2365 · CELEX 32017R2365

Regulamentul delegat (UE) 2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
18.12.2017
Intrare in vigoare
01.01.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_337_R_0006
Status
In vigoare
adjudecarea unui contract legislație financiară

Recitale

(1) Prin Decizia 2014/115/UE (2), Consiliul a aprobat Protocolul de modificare a acordului privind achizițiile publice (3) (denumit în continuare „acordul”) încheiat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Acordul este un instrument plurilateral, iar scopul său este de a deschide în mod reciproc piețele de achiziții publice între părțile contractante. Acordul se aplică în cazul oricărui contract de achiziții cu o valoare mai mare sau egală cu sumele (denumite în continuare „praguri”) stabilite și exprimate în drepturi speciale de tragere.

(2) Unul dintre obiectivele Directivei 2014/24/UE este de a permite autorităților contractante care aplică directiva menționată anterior să respecte, în același timp, obligațiile prevăzute în acord. În acest scop, pragurile prevăzute de respectiva directivă pentru contractele de achiziții publice și care fac totodată obiectul acordului ar trebui să fie armonizate astfel încât să corespundă contravalorii în euro, aproximate prin lipsă până la ordinul miilor, a pragurilor stabilite în acord.

(3) Din motive de coerență, este adecvat să se alinieze și pragurile prevăzute de Directiva 2014/24/CE care nu fac obiectul acordului.

(4) Prin urmare, Directiva 2014/24/UE ar trebui să fie modificată în consecință,

Articolul 1

Directiva 2014/24/UE se modifică după cum urmează: 1. Articolul 4 se modifică după cum urmează: (a) la litera (a), valoarea de „5 225 000 EUR” se înlocuiește cu „5 548 000 EUR”; (b) la litera (b), valoarea de „135 000 EUR” se înlocuiește cu „144 000 EUR”; (c) la litera (c), valoarea de „209 000 EUR” se înlocuiește cu „221 000 EUR”. 2. Articolul 13 alineatul (1) se modifică după cum urmează: (a) la litera (a), valoarea de „5 225 000 EUR” se înlocuiește cu „5 548 000 EUR”; (b) la litera (b), valoarea de „209 000 EUR” se înlocuiește cu „221 000 EUR”;

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.