Recitale
(1) Kaesler Nutrition GmbH a depus o cerere în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, propunând modificarea numelui titularului autorizației înscrise în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/329 al Comisiei (2).
(2) Lohmann Animal Nutrition GmbH, titularul autorizației pentru aditivul furajer 6-fitază, și-a schimbat denumirea comercială în „Kaesler Nutrition GmbH”, cu efect de la 3 iulie 2017. Solicitantul a prezentat date relevante în sprijinul cererii sale.
(3) Schimbarea propusă a titularului autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivului în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.
(4) Pentru ca Kaesler Nutrition GmbH să își poată exercita drepturile de comercializare, este necesară modificarea numelui titularului în autorizație. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/329 ar trebui modificat în consecință.
(5) Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor prevăzute de prezentul regulament, este necesar să se prevadă o perioadă tranzitorie, în care aditivul furajer 6-fitază, precum și preamestecurile și furajele combinate care conțin acest aditiv furajer, care sunt în conformitate cu dispozițiile aplicabile înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, pot continua să fie introduse pe piață și pot fi utilizate până la epuizarea stocurilor existente.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,