Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 stabilește un cadru comun pentru producerea, transmiterea, evaluarea și difuzarea în cadrul Uniunii a unor statistici comparabile în domeniul energiei.
(2) Statisticile în domeniul energiei reprezintă un domeniu statistic foarte dinamic ca urmare a dezvoltării intensive a politicilor Uniunii, a progresului tehnologic și a importanței definirii obiectivelor Uniunii pe baza datelor din domeniul energiei. În aceeași măsură, este nevoie de actualizări periodice în vederea alinierii domeniului de aplicare statistic la evoluția sau la schimbarea necesităților.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 a conferit Comisiei competențe de adaptare a domeniului de aplicare statistic. Având în vedere că s-au adus noi îmbunătățiri și modificări statisticilor lunare și anuale, respectivele îmbunătățiri și modificări ar trebui să se reflecte în Regulamentul (CE) nr. 1099/2008.
(4) Prezentul regulament modifică, printre altele, numerotarea codificată a elementelor enumerate în anexele la Regulamentul (CE) nr. 1099/2008. În sensul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1504 a Comisiei (2), este important de precizat că nu s-a schimbat esența elementelor pentru care s-au acordat derogări, ci doar numerotarea codificată a acestora. Prin urmare, trimiterile la codurile enumerate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1504 a Comisiei ar trebui să fie înțelese ca fiind trimiteri la elementele aferente din prezentul regulament.
(5) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1099/2008 ar trebui modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,