Recitale
(1) Prin Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului (2), Consiliul a autorizat aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cuprinzător dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) (3).
(2) Anexa 5 la Protocolul privind regulile de origine și procedurile de determinare a originii anexat la acord (denumit în continuare „protocolul privind originea”) stabilește regulile de origine specifice produselor. Pentru un anumit număr de produse, anexa 5-A la protocolul privind originea prevede derogări de la regulile de origine specifice produselor, care se aplică în limitele unor contingente anuale.
(3) Contingentele prevăzute în anexa 5-A la protocolul privind originea ar trebui să fie gestionate după principiul „primul venit, primul servit”, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (4).
(4) Pentru anumite produse, volumele contingentelor urmează să fie majorate dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în anexa 5-A la protocolul privind originea.
(5) În conformitate cu publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, acordul urmează să se aplice cu titlu provizoriu de la 21 septembrie 2017 (5). Pentru a asigura aplicarea și gestionarea eficace a contingentelor de origine acordate în temeiul acordului, pe care Comisia urmează să le gestioneze după principiul „primul venit, primul servit”, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 21 septembrie 2017.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,