Începe proba gratuită

Regulament 2017/1531 · CELEX 32017R1531

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1531 al Comisiei din 7 septembrie 2017 de reînnoire a aprobării substanței active imazamox, ca substanță susceptibilă de înlocuire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
07.09.2017
Intrare in vigoare
28.09.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_232_R_0003
Status
In vigoare
autorizație de vânzare inspecție fitosanitară produse fitosanitare

Recitale

(1) Directiva 2003/23/CE a Comisiei (2) a inclus imazamoxul ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).

(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3) Aprobarea substanței active imazamox, menționată în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 iulie 2018.

(4) A fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării substanței imazamox, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (5), în termenul prevăzut la articolul respectiv.

(5) Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea este completă.

(6) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a pregătit un raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la data de 13 aprilie 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) și Comisiei.

(7) Autoritatea a comunicat solicitantului și celorlalte state membre raportul de evaluare a reînnoirii aprobării, în vederea formulării de observații, și a transmis Comisiei observațiile primite. Autoritatea a pus dosarul rezumativ suplimentar și la dispoziția publicului.

(8) La 15 martie 2016, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa (6) cu privire la posibilitatea ca substanța imazamox să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 11 iulie 2016, Comisia a prezentat proiectul de raport de reînnoire pentru substanța imazamox Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.

(9) Solicitantului i s-a oferit posibilitatea de a prezenta observații pe marginea proiectului raportului de reînnoire.

(10) În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține imazamox, s-a stabilit că sunt îndeplinite criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței imazamox.

(11) Evaluarea riscurilor în vederea reînnoirii aprobării substanței imazamox se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu restricționează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin imazamox. Prin urmare, este adecvat să se elimine restricția utilizării în exclusivitate ca erbicid.

(12) Cu toate acestea, Comisia consideră că imazamoxul este o substanță susceptibilă de a fi înlocuită în temeiul articolului 24 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Imazamoxul este o substanță persistentă și toxică în conformitate cu punctele 3.7.2.1 și, respectiv, 3.7.2.3 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, dat fiind că timpul de înjumătățire în apă dulce și sediment este mai mare de 120 de zile, iar concentrația fără efecte observate pe termen lung pentru plantele acvatice este de 0,0045 mg/l. Prin urmare, substanța imazamox îndeplinește condiția stabilită la punctul 4 liniuța a doua din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(13) În consecință, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței imazamox ca substanță susceptibilă de a fi înlocuită.

(14) Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții.

(15) Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

(16) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/841 al Comisiei (7) a prelungit perioada de aprobare a substanței imazamox până la 31 iulie 2018, pentru a se permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că a fost luată o decizie cu privire la reînnoirea aprobării înainte de acest termen de expirare prelungit, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 noiembrie 2017.

(17) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active ca substanță susceptibilă de a fi înlocuită

Aprobarea substanței active imazamox ca substanță susceptibilă de a fi înlocuită este reînnoită astfel cum se prevede în anexa I.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 noiembrie 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.