Recitale
(1) Aplicarea ratei preferențiale pentru ieșirile sau intrările de lichidități aferente facilităților transfrontaliere de credit sau de lichiditate neutilizate în cadrul unui grup sau al unui sistem instituțional de protecție, rată prevăzută la articolele 29 și 34 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei (2), este limitată la situațiile în care sunt instituite mecanismele prudențiale necesare și este condiționată de obținerea aprobării prealabile de la autoritățile competente. Mecanismele respective sunt prevăzute la articolul 29 alineatul (2) și articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 sub forma criteriilor obiective suplimentare care trebuie îndeplinite în contextul tranzacțiilor. Mecanismele prudențiale ar trebui să fie detaliate astfel încât să se definească în mod clar condițiile pentru respectarea acestora.
(2) Ar trebui să se asigure faptul că aplicarea ratelor preferențiale nu afectează stabilitatea, din punct de vedere al lichidității, a furnizorului de lichiditate și facilitează efectiv respectarea indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate de către beneficiarul de lichiditate. Profilul de risc de lichiditate scăzut ar trebui să fie demonstrat prin respectarea de către instituțiile de credit a indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate și a altor cerințe și măsuri de supraveghere referitoare la lichiditate, prevăzute în Titlul VII, capitolul 2, secțiunile III și IV din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), și prin ultimele evaluările realizate de autoritățile competente în cadrul procesului de supraveghere, ca referințe obiective privind poziția de lichiditate a instituțiilor respective, care atestă că aceasta prezintă un nivel scăzut de risc.
(3) Susținerea efectivă a lichidității în cadrul unui grup sau unui sistem instituțional de protecție la nivel transfrontalier ar trebui să fie garantată de un cadru contractual adecvat, susținut printr-un aviz juridic, aprobat de organul de conducere al instituțiilor de credit. O maturitate reziduală minimă a liniei de credit sau de lichiditate ar trebui să asigure faptul că angajamentul nu se referă la o anumită tranzacție, ci este valabil pentru o perioadă minimă.
(4) Ar trebui să se asigure faptul că furnizorul de lichiditate poate susține lichiditatea beneficiarului în timp util și chiar în situații de dificultate avansată. În acest sens, furnizorul de lichiditate ar trebui să monitorizeze poziția de lichiditate a beneficiarului, iar planurile de finanțare pentru situații de urgență ale ambelor entități ar trebui să abordeze efectele aplicării ratei preferențiale pentru ieșirile sau intrările de lichidități.
(5) Condițiile pentru respectarea criteriilor obiective suplimentare prevăzute la articolul 29 alineatul (2) și la articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 ar trebui să ofere motive suficiente pentru a se estima fluxuri transfrontaliere de lichiditate mai mari decât în mod normal în cadrul unui grup sau al unui sistem instituțional de protecție în situații de dificultate avansată și pentru a nu se afecta aplicarea efectivă și eficiența unui model în care de regulă, se realizează managementul lichidității la nivel central. În anumite cazuri de nerespectare a condițiilor respective, cum ar fi cazul în care furnizorul sau beneficiarul de lichiditate nu respectă sau estimează că nu va respecta indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate ori alte măsuri sau cerințe de supraveghere referitoare la lichiditate, cazul în care maturitatea reziduală a liniei de credit sau de lichiditate este sub limita minimă stabilită sau cazul în care este notificată anularea liniei respective, autoritățile competente relevante ar trebui să reevalueze dacă se poate continua aplicarea ratelor preferențiale pentru ieșirile sau intrările de lichidități, pentru a se evita consecințele neintenționate din punct de vedere al efectelor prociclice și de contagiune pe care le-ar putea genera suspendarea automată a tratamentului preferențial.
(6) Detalierea criteriilor obiective suplimentare nu ar trebui să afecteze responsabilitatea instituțiilor de credit – în calitate de furnizor sau de beneficiar de lichiditate – de a aplica un management prudent al riscului de lichiditate.
(7) De asemenea, detalierea criteriilor obiective suplimentare ar trebui să vizeze punerea la dispoziția autorităților competente a unui număr suficient de mecanisme pentru a determina oportunitatea aplicării ratei preferențiale pentru ieșirile sau intrările de lichidități.
(8) Prezentul regulament se bazează pe proiectul de standarde tehnice de reglementare transmis Comisiei de către Autoritatea Bancară Europeană.
(9) Autoritatea Bancară Europeană a efectuat consultări publice cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul bancar instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010,