Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (2) stabilește norme privind controalele oficiale consolidate care trebuie efectuate asupra importurilor de hrană pentru animale și de produse alimentare de origine neanimală incluse în anexa I la regulamentul respectiv („lista”), la punctele de intrare pe teritoriile menționate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 882/2004.
(2) Articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 prevede că lista trebuie să fie revizuită periodic, cel puțin de două ori pe an, ținând seama cel puțin de sursele de informare menționate la articolul respectiv.
(3) Apariția și relevanța unor incidente alimentare recente, notificate prin Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje, constatările auditurilor efectuate în țări terțe de către Direcția pentru audituri și analize în materie de sănătate și alimentație din cadrul Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei, precum și rapoartele semestriale privind transporturile de hrană pentru animale și de produse alimentare de origine neanimală transmise Comisiei de către statele membre în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 indică faptul că lista ar trebui modificată.
(4) În particular, pentru transporturile de struguri uscați din Turcia și Iran, de ardei (Capsicum spp.) din Sri Lanka, de arahide și de produse derivate din Senegal și de semințe de susan din Nigeria și Sudan, sursele relevante de informații indică apariția unor riscuri noi care justifică introducerea unor controale oficiale consolidate. Prin urmare, în listă ar trebui să fie incluse rubrici referitoare la respectivele transporturi.
(5) De asemenea, lista ar trebui modificată pentru a crește frecvența controalelor oficiale vizând mărfurile pentru care informațiile disponibile arată un grad mai mare de neconformitate cu legislația relevantă a Uniunii, justificând astfel introducerea unor controale oficiale consolidate. Prin urmare, rubrica din listă referitoare la caisele uscate provenite din Turcia ar trebui modificată în consecință.
(6) În plus, lista ar trebui modificată prin reducerea frecvenței controalelor oficiale vizând mărfurile pentru care sursele de informare relevante indică o ameliorare generală a conformității cu cerințele relevante prevăzute în legislația Uniunii și pentru care nivelul actual de controale oficiale nu se mai justifică. Rubricile din listă referitoare la mazărea cu păstăi provenită din Kenya și la Brassica oleracea („broccoli chinezesc”) provenit din China ar trebui, prin urmare să fie modificate în consecință.
(7) De asemenea, lista ar trebui modificată prin eliminarea rubricilor referitoare la mărfurile pentru care informațiile disponibile indică un grad de conformitate în general satisfăcător în raport cu cerințele de siguranță relevante din legislația Uniunii și pentru care, prin urmare, controalele oficiale consolidate nu se mai justifică. În consecință, rubricile din listă referitoare la vinetele provenite din Cambodgia și la enzimele provenite din India ar trebui eliminate.
(8) Pentru a se asigura coerența și claritatea, este adecvat să se înlocuiască anexa I la Regulamentul (CE) nr. 669/2009 cu textul anexei la prezentul regulament.
(9) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 669/2009 ar trebui modificat în consecință.
(10) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,