Începe proba gratuită

Regulament 2017/1085 · CELEX 32017R1085

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1085 al Comisiei din 19 iunie 2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 891/2009 privind deschiderea și gestionarea anumitor contingente tarifare comunitare în sectorul zahărului

Data act
19.06.2017
Intrare in vigoare
01.01.1001
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_156_R_0002
Status
Inactiv
acord (UE) aderare la Uniunea Europeană Brazilia cotă tarifară Croația import (UE) organizarea comună a pieței produs original zahăr din trestie de zahăr

Recitale

(1) Acordul sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Federativă a Braziliei în temeiul articolului XXIV alineatul (6) și al articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994, referitor la modificarea concesiilor din lista de angajamente a Republicii Croația în cursul procesului său de aderare la Uniunea Europeană (2) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 25 noiembrie 2016. Semnarea acestuia în numele Uniunii Europene a fost autorizată prin Decizia (UE) 2016/1995 a Consiliului (3), iar încheierea sa a fost autorizată prin Decizia (UE) 2017/730 a Consiliului (4).

(2) În temeiul Acordului, Uniunea Europeană urmează să adauge 78 000 de tone la alocarea actuală pentru Brazilia în cadrul contingentului tarifar al UE „Zahăr brut din trestie de zahăr, destinat rafinării”, pozițiile tarifare 1701.13.10 și 1701.14.10, menținând rata actuală aplicabilă în cadrul contingentului, de 98 EUR/tonă, precum și să adauge 36 000 de tone la alocarea actuală în cadrul secțiunii privind „Orice țară terță” a contingentului tarifar al UE „Zahăr brut din trestie de zahăr, destinat rafinării”, pozițiile tarifare 1701.13.10 și 1701.14.10, menținând rata actuală aplicabilă în cadrul contingentului, de 98 EUR/tonă.

(3) În ceea ce privește volumul de 78 000 de tone alocat Braziliei în cadrul contingentului tarifar al UE, acordul prevede, de asemenea, că Uniunea Europeană trebuie să aplice, în mod autonom, o rată aplicabilă în cadrul contingentului de maximum 11 EUR/tonă pentru primii șase ani în care este disponibilă această cantitate, precum și o rată aplicabilă în cadrul contingentului de maximum 54 EUR/tonă în al șaptelea an.

(4) Regulamentul (CE) nr. 891/2009 al Comisiei (5) prevede deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare în sectorul zahărului, inclusiv cel originar din Brazilia și din orice țară terță. Pentru a se implementa contingentele tarifare pentru zahăr prevăzute în acord, este necesar ca regulamentul respectiv să fie modificat în consecință.

(5) Modificările propuse ar trebui să se aplice de la data intrării în vigoare a acordului.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezentul regulament se aplică de la data intrării în vigoare a acordului.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.