Începe proba gratuită

Regulament 2017/805 · CELEX 32017R0805

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/805 al Comisiei din 11 mai 2017 de reînnoire a aprobării substanței active flazasulfuron în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
11.05.2017
Intrare in vigoare
01.06.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_121_R_0003
Status
In vigoare
autorizație de vânzare compus chimic inspecție fitosanitară produse fitosanitare tratament fitosanitar

Recitale

(1) Directiva 2004/30/CE a Comisiei (2) a inclus flazasulfuronul ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).

(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră că au fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt incluse în lista din partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).

(3) Aprobarea substanței active flazasulfuron, în condițiile menționate în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 31 ianuarie 2018.

(4) A fost depusă o cerere de reînnoire a aprobării substanței flazasulfuron, în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (5), în termenul prevăzut la articolul respectiv.

(5) Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.

(6) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii aprobării, pe care l-a transmis, la data de 14 august 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) și Comisiei.

(7) Autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii aprobării în vederea formulării de observații, iar observațiile primite le-a transmis Comisiei. Autoritatea a pus dosarul suplimentar rezumativ și la dispoziția publicului.

(8) La 10 august 2016 (6), autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța flazasulfuron să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 6 octombrie 2016, Comisia a prezentat raportul de reînnoire a aprobării pentru substanța flazasulfuron Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.

(9) În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține flazasulfuron s-a stabilit că criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt îndeplinite. Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței flazasulfuron.

(10) Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței flazasulfuron se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu restricționează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin flazasulfuron. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția utilizării doar ca erbicid.

(11) În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este, totuși, necesară includerea anumitor condiții și restricții. În particular, este adecvat să se solicite informații de confirmare suplimentare.

(12) În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 13 alineatul (4) din același regulament, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.

(13) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2016 al Comisiei (7) a prelungit perioada aprobării substanței flazasulfuron până la 31 ianuarie 2018 pentru a permite ca procesul de reînnoire a aprobării să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că o decizie cu privire la reînnoirea aprobării a fost luată înainte de respectiva dată amânată de expirare, prezentul regulament se aplică de la 1 august 2017.

(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Reînnoirea aprobării substanței active

Aprobarea substanței active flazasulfuron, cu specificațiile din anexa I, se reînnoiește sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 3

Intrarea în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 august 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.