Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 329/2007 pune în aplicare măsurile prevăzute de Decizia (PESC) 2016/849 a Consiliului (2).
(2) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 ar trebui să fie actualizată pe baza celor mai recente informații furnizate de statele membre în ceea ce privește identificarea autorităților competente.
(3) La 30 noiembrie 2016, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2321 (2016), care prevede noi măsuri împotriva Republicii Populare Democrate Coreene, inclusiv o interdicție a importurilor de cupru, nichel, argint, zinc și statui, precum și o interdicție a exporturilor de elicoptere și nave. La 27 februarie 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/330 (3), care a modificat în mod corespunzător Regulamentul (CE) nr. 329/2007, adăugând anexele Ih, IIIa și IIIb. Cuprul, nichelul, argintul, zincul și statuile, precum și elicopterele și navele care urmează să fie incluse în respectivele anexe ar trebui să fie identificate de acum înainte și ar trebui să le fie alocate numerele de referință preluate din Nomenclatura combinată în conformitate cu anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (4).
(4) De asemenea, RCSONU 2321 (2016) detaliază și mai mult lista produselor de lux care fac deja obiectul unei interdicții la export, prevăzută în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 329/2007.
(5) La 6 aprilie 2017, Consiliul a decis să adauge patru persoane fizice pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive.
(6) Prin urmare, anexele Ih, II, III, IIIa, IIIb și V la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 ar trebui să fie modificate în consecință,
(7) Pentru a se asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,