Începe proba gratuită

Regulament 2017/493 · CELEX 32017R0493

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/493 al Comisiei din 21 martie 2017 privind eliberarea garanțiilor aferente contingentelor tarifare de import ale Uniunii pentru carnea de pasăre originară din Ucraina gestionate prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078

Data act
21.03.2017
Intrare in vigoare
23.03.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_076_R_0006
Status
In vigoare
carne de pasăre cotă tarifară import (UE) licență de import produs original Ucraina

Recitale

(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078 al Comisiei (2) deschide și prevede modul de gestionare a contingentelor tarifare ale Uniunii pentru carnea de pasăre originară din Ucraina.

(2) Ca urmare a confirmării gripei aviare înalt patogene (HPAI) la păsări de curte de pe teritoriul ucrainean la 30 noiembrie 2016 și în conformitate cu cerințele pentru ca țările să fie considerate indemne de HPAI conform dispozițiilor de la articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 798/2008 al Comisiei (3), teritoriul ucrainean nu a putut fi considerat indemn de această boală. În consecință, autoritățile ucrainene nu au putut elibera certificatele veterinare necesare pentru exportul în Uniune al păsărilor de curte și al produselor obținute din păsări de curte.

(3) Pe baza informațiilor transmise de Ucraina, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/193 al Comisiei (4) a modificat, printre altele, Regulamentul (CE) nr. 798/2008, pentru a limita restricțiile referitoare la introducerea în Uniune a unor transporturi de păsări de curte și de produse obținute din păsări de curte numai la acele zone din Ucraina afectate de HPAI. Prin urmare, autoritățile ucrainene au putut elibera certificate veterinare pentru exportul către Uniune, începând cu 7 februarie 2017, al păsărilor de curte și al produselor obținute din păsări de curte provenite din zonele neafectate de HPAI.

(4) Ca urmare a acestui fapt, operatorii care obținuseră drepturi de import și licențe de import pentru importul de carne de pasăre în cadrul contingentelor tarifare de import menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078 pentru perioada de aplicare a contingentului tarifar cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2016 nu au putut stabili sursa produselor pentru perioada cuprinsă între 30 noiembrie 2016 și 31 decembrie 2016. În plus, operatorii care obținuseră drepturi de import pentru subperioada de aplicare a contingentului tarifar cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2017 ar avea dificultăți legate de stabilirea sursei produselor, dată fiind imposibilitatea de a importa până după data de 7 februarie 2017 și faptul că se mențin restricțiile pentru anumite zone din Ucraina.

(5) În consecință, este necesar să se prevadă că, în anumite condiții, ar trebui eliberate garanțiile constituite în legătură cu drepturile de import și cu licențele de import ulterioare care nu au fost utilizate până la 31 decembrie 2016 și în legătură cu drepturile de import care nu au fost utilizate până la 31 decembrie 2017.

(6) Deoarece această măsură poate privi garanțiile constituite la sfârșitul anului 2015 sau la începutul anului 2016, operatorii ar trebui să poată solicita eliberarea lor cât mai curând posibil. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

Articolul 1

Eliberarea garanțiilor aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie și 31 decembrie 2016

(1) La cererea operatorilor în cauză, garanțiile aferente drepturilor de import și licențelor de import constituite în temeiul articolului 3 alineatul (2), respectiv al articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078 se eliberează cu condiția ca drepturile sau licențele de import să fi fost utilizate doar parțial sau să nu fi fost utilizate deloc până la 31 decembrie 2016. (2) Garanțiile menționate la alineatul (1) se eliberează proporțional cu drepturile și licențele de import care nu au fost utilizate până la 31 decembrie 2016.

Articolul 2

Eliberarea garanțiilor aferente perioadei cuprinse între 1 ianuarie și 31 decembrie 2017

(1) La cererea operatorilor în cauză, garanțiile aferente drepturilor de import acordate în legătură cu subperioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 martie 2017, constituite în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2078, se eliberează cu condiția ca drepturile de import să fi fost utilizate doar parțial sau să nu fi fost utilizate deloc până la 31 decembrie 2017. (2) Garanțiile menționate la alineatul (1) se eliberează proporțional cu drepturile de import care nu au fost utilizate până la 31 decembrie 2017.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.