Recitale
(1) În conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Comisia a primit, la 9 decembrie 2015, din partea Institutului tehnic pentru agricultură ecologică [Institut Technique de l'Agriculture Biologique (ITAB)] o cerere de aprobare a peroxidului de hidrogen ca substanță de bază. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile solicitate la articolul 23 alineatul (3) al doilea paragraf.
(2) Comisia a solicitat asistență științifică din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”). La 13 septembrie 2016, autoritatea a prezentat Comisiei un raport tehnic privind substanța respectivă (2). La 6 decembrie 2016, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale raportul de reexaminare (3) și proiectul prezentului regulament, pe care le-a finalizat pentru reuniunea comitetului respectiv din 24 ianuarie 2017.
(3) Documentația furnizată de solicitant arată că utilizarea peroxidului de hidrogen ca substanță activă în produse biocide pentru igiena umană este aprobată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1730 (4). Substanța nu este folosită predominant în scopul protecției plantelor, dar este totuși utilă pentru protecția plantelor în compoziția unui produs constând în substanța respectivă și apă. Prin urmare, ea trebuie considerată substanță de bază.
(4) Din examinările efectuate reiese că este de așteptat ca peroxidul de hidrogen să îndeplinească, în general, cerințele prevăzute la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, în special în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de reexaminare întocmit de Comisie. Prin urmare, este adecvat să se aprobe peroxidul de hidrogen ca substanță de bază.
(5) Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 6 din respectivul regulament, și ținând cont de cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesar să se includă anumite condiții pentru aprobare, care sunt detaliate în anexa I la prezentul regulament.
(6) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (5) ar trebui modificată în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,