Recitale
(1) Aprobarea substanței active iodosulfuron, în condițiile stabilite în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (2), expiră la 31 octombrie 2017.
(2) O cerere de reînnoire a aprobării substanței iodosulfuron a fost transmisă în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (3) în termenul prevăzut la articolul respectiv.
(3) Solicitantul a transmis dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.
(4) Statul membru raportor, în colaborare cu statul membru coraportor, a întocmit un raport de evaluare a reînnoirii, pe care l-a transmis, la data de 29 aprilie 2015, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.
(5) Autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii în vederea formulării de observații, iar observațiile primite le-a transmis Comisiei. De asemenea, autoritatea a pus la dispoziția publicului dosarul suplimentar rezumativ.
(6) La 6 aprilie 2016 (4), autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța iodosulfuron (considerată a fi o variantă a substanței iodosulfuron-metil-sodiu) să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. La 11 iulie 2016, Comisia a prezentat proiectul de raport de reînnoire pentru substanța iodosulfuron Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.
(7) În cazul uneia sau al mai multor utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă s-a constatat îndeplinirea criteriilor de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, se consideră că respectivele criterii de aprobare sunt îndeplinite.
(8) Prin urmare, este adecvat să se reînnoiască aprobarea substanței iodosulfuron.
(9) Evaluarea riscurilor în contextul reînnoirii aprobării substanței iodosulfuron se bazează pe un număr limitat de utilizări reprezentative, care, totuși, nu limitează utilizările pentru care pot fi autorizate produsele de protecție a plantelor care conțin iodosulfuron. Prin urmare, este adecvat să nu se mențină restricția utilizărilor ca erbicid.
(10) Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 coroborat cu articolul 6 din același regulament și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții. În particular, este adecvat să se solicite informații de confirmare suplimentare.
(11) În conformitate cu articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, coroborat cu articolul 13 alineatul (4) din același regulament, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 ar trebui modificată în consecință.
(12) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/950 al Comisiei (5) a amânat data expirării substanței iodosulfuron până la 31 octombrie 2017 pentru a permite ca procesul de reînnoire să fie finalizat înainte de expirarea aprobării substanței respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul că o decizie cu privire la reînnoire a fost luată înainte de respectivul termen de expirare, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 aprilie 2017.
(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,