Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 314/2004 al Consiliului (2) pune în aplicare Decizia 2011/101/PESC a Consiliului (3) și prevede anumite măsuri împotriva unor persoane din Zimbabwe, printre care și indisponibilizarea activelor acestora.
(2) Ar trebui să se introducă o nouă derogare de la interdicția referitoare la vânzarea, furnizarea, transferul și exportul de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul represiunii interne, astfel încât să se permită, după caz, autorizarea anumitor echipamente destinate utilizării civile în proiecte de minerit sau de infrastructură, în urma adoptării Deciziei (PESC) 2017/288.
(3) Prin urmare, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea în aplicare a Deciziei (PESC) 2017/288, în special pentru a se asigura aplicarea uniformă de către operatorii economici din toate statele membre.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 314/2004 ar trebui modificat în consecință,