Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.
(2) A fost depusă o cerere de autorizare pentru preparatul de Bacillus subtilis (DSM 27273), în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(3) Cererea respectivă privește autorizarea preparatului de Bacillus subtilis (DSM 27273) ca aditiv furajer pentru hrana purceilor înțărcați și a speciilor porcine minore înțărcate, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat, în avizul ei din 20 octombrie 2015 (2), că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Bacillus subtilis (DSM 27273) nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, a sănătății umane sau asupra mediului. S-a concluzionat, de asemenea, că preparatul are potențialul de a îmbunătăți performanța purceilor de lapte înțărcați. Această concluzie poate fi extrapolată la speciile porcine minore dacă aditivul este utilizat cu aceeași dozare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.
(5) Evaluarea preparatului de Bacillus subtilis (DSM 27273) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,