Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/1903 al Consiliului (1) stabilește posibilitățile de pescuit pentru cod din subdiviziunile ICES 22-24 (denumite în continuare „stocul de cod din vestul Mării Baltice”) pentru perioada de la 1 ianuarie până la 31 ianuarie și de la 1 aprilie la 31 decembrie 2017.
(2) În decembrie 2016, Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a publicat o evaluare științifică privind impactul încetării activităților de pescuit pentru stocul de cod din vestul Mării Baltice în perioada cuprinsă între 1 februarie și 31 martie 2017. Respectiva evaluare confirmă faptul că încetarea activităților de pescuit va fi benefică pentru stocul respectiv.
(3) Încetarea prevăzută în Regulamentul (UE) 2016/1903 se aplică, de asemenea, pescuitului de cod de către navele cu o lungime totală mai mică de 15 metri în zonele cu o adâncime mai mică de 20 de metri. Cu toate acestea, evaluarea realizată de CSTEP prevede că limitarea pescuitului de cod în astfel de zone pentru astfel de nave nu va contribui în mod semnificativ la refacerea stocului în cauză.
(4) În plus, interzicerea completă a pescuitului în vestul Mării Baltice ar putea avea un efect nedorit asupra altor stocuri de cod din Marea Baltică, în special asupra stocurilor estice, având în vedere posibila deplasare a activităților de pescuit.
(5) În plus, autorizarea pescuitului pentru navele cu o lungime totală mai mică de 15 metri în zone cu adâncimea apei mai mică de 20 de metri va permite unui număr limitat de pescari să își continue activitățile de pescuit și să pescuiască alte specii decât codul.
(6) Prin urmare, este proporțional să se acorde navelor cu o lungime totală mai mică de 15 metri dreptul de a pescui în zone cu adâncimea apei mai mică de 20 de metri.
(7) Cu toate acestea, nu ar trebui să se acorde posibilități de pescuit navelor pentru traulare în pereche, indiferent de lungimea lor, având în vedere capacitatea de pescuit considerabilă a acestor nave.
(8) Pentru a asigura eficacitatea controlului și monitorizării zonei de pescuit cu adâncimea apei mai mică de 20 de metri, este necesar să se asigure că toate navele în cauză sunt echipate cu un sistem de monitorizare a navelor în conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (2). Prin urmare, articolul 9 alineatul (5) din regulamentul menționat, care permite statelor membre să scutească navele de pescuit cu o lungime totală mai mică de 15 metri de obligația de a fi echipate cu un sistem de monitorizare a navelor, nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește pescuitul stocului de cod din vestul Mării Baltice.
(9) Pentru a asigura exploatarea durabilă a stocului de cod din vestul Mării Baltice, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/1139 al Parlamentului European și al Consiliului (3), flexibilitatea de la an la an stabilită prin articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) în scopul aplicării obligației de debarcare nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește stocul respectiv.
(10) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/1903 ar trebui modificat în consecință.
(11) Interzicerea pescuitului de cod în subdiviziunile ICES 22-24 instituită prin Regulamentul (UE) 2016/1903 va intra în vigoare la 1 februarie 2017. Pentru o eficiență deplină, prezentul regulament ar trebui, prin urmare, să se aplice de la aceeași dată și să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale,