Începe proba gratuită

Regulament 2017/78 · CELEX 32017R0078

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/78 al Comisiei din 15 iulie 2016 de stabilire a unor dispoziții administrative pentru omologarea CE de tip a autovehiculelor în ceea ce privește sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor și a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/758 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește protecția vieții private și a datelor utilizatorilor acestor sisteme (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
15.07.2016
Intrare in vigoare
06.02.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_012_R_0005
Status
In vigoare
accesorii ale vehiculului asistență de urgență omologare protecția datelor protecția vieții private sistem de transport inteligent standard tehnic telefon vehicul cu motor

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2015/758 stabilește o obligație generală pentru noile tipuri de vehicule din categoriile M1 și N1 de a fi echipate cu sisteme eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului începând de la 31 martie 2018.

(2) Regulamentul delegat (UE) 2017/79 al Comisiei (2) stabilește cerințele tehnice specifice și procedurile de încercare pentru omologarea CE de tip a autovehiculelor în ceea ce privește sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor, precum și pentru omologarea CE de tip a unităților tehnice separate (UTS) eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor și a componentelor sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculelor.

(3) Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) stabilește cadrul general pentru omologarea CE de tip a autovehiculelor și definește rolurile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în diferite stadii ale procesului de omologare. În plus, este necesară stabilirea dispozițiilor administrative specifice pentru omologarea CE de tip a autovehiculelor echipate cu sisteme eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor, precum și a componentelor și a unităților tehnice separate bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor.

(4) Pentru a asigura condiții uniforme în vederea punerii în aplicare a procedurilor de încercare pentru omologarea CE de tip și pentru a simplifica cererea de omologare, ar trebui să se stabilească un set standardizat de documente informative, de modele de certificate pentru omologarea CE de tip și de modele pentru marca de omologare CE de tip.

(5) Producătorii ar trebui să garanteze că sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului nu pot fi urmărite și nu fac obiectul unei urmăriri constante. În acest scop, ar trebui să se garanteze că sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului nu sunt disponibile pentru comunicare în starea lor normală de funcționare și că datele din memoria lor internă nu sunt disponibile în afara sistemelor pentru nicio entitate înainte de declanșarea apelului eCall. Producătorii ar trebui, de asemenea, să implementeze garanții adecvate pentru protejarea securității datelor din memoria internă a sistemului în caz de acces neautorizat sau de utilizare abuzivă.

(6) Toate datele prelucrate prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului trebuie să fie adecvate, relevante și proporționale cu scopurile pentru care sunt colectate și prelucrate datele respective.

(7) Consumatorilor ar trebui să li se ofere informații cuprinzătoare și fiabile cu privire la funcționarea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului, în special cu privire la modul în care datele sunt prelucrate prin intermediul sistemului respectiv și la modul în care acestea sunt protejate. Consumatorii ar trebui, de asemenea, să fie informați cu privire la caracteristicile și trăsăturile oricărui serviciu privat de urgențe sau ale altor servicii cu valoare adăugată, în cazul în care autovehiculul este echipat cu acestea.

(8) O abordare consecventă a informațiilor care trebuie puse la dispoziția consumatorilor cu privire la funcționarea sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului necesită stabilirea unui model de documente de informare a utilizatorului care să conțină informațiile minime ce trebuie furnizate împreună cu documentele tehnice ale vehiculului.

(9) Producătorii de vehicule ar trebui să aibă la dispoziție suficient timp pentru a se adapta la cerințele tehnice în vederea omologării sistemelor eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor. Statele membre ar trebui, de asemenea, să beneficieze de suficient timp pentru a instala pe teritoriul lor infrastructura centrelor de preluare a apelurilor de urgență (PSAP) necesară pentru primirea și gestionarea corespunzătoare a apelurilor eCall. Din acest motiv, data aplicării prezentului regulament ar trebui să fie aceeași cu data aplicării obligatorii a sistemelor eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/758.

(10) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată cu privire la măsurile prevăzute în prezentul regulament, în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului tehnic – autovehicule,

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament instituie dispoziții administrative pentru omologarea unor tipuri noi de vehicule în ceea ce privește sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor, precum și unitățile tehnice separate (UTS) eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor și componentele sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculelor, proiectate și construite pentru astfel de vehicule. Prezentul regulament stabilește, de asemenea, condiții uniforme pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Regulamentului (UE) 2015/758 cu privire la protecția vieții private și a datelor utilizatorilor sistemelor eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor.

Articolul 2

Omologarea CE de tip a vehiculelor în ceea ce privește sistemele eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculelor

(1) Producătorul înaintează către autoritatea de omologare, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 29 din Directiva 2007/46/CE, o cerere de omologare CE de tip a unui vehicul în ceea ce privește sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. (2) Cererea menționată la alineatul (1) se întocmește pe baza modelului stabilit în partea 1 din anexa I. (3) Atunci când sunt îndeplinite cerințele tehnice menționate la articolul 5 din Regulamentul delegat (UE) 2017/79, autoritatea de omologare acordă o omologare CE de tip și eliberează un certificat de omologare CE de tip numerotat în conformitate cu sistemul prevăzut în anexa VII la Directiva 2007/46/CE. Un stat membru nu atribuie același număr altui tip de vehicul. (4) Certificatul de omologare CE de tip se întocmește pe baza modelului prevăzut în partea 2 din anexa I. (5) Producătorul furnizează, în manualul utilizatorului, informații privind prelucrarea datelor prin intermediul sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului, pe baza modelului prevăzut în partea 3 din anexa I la prezentul regulament.

Articolul 3

Omologarea CE de tip a unităților tehnice separate eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului sau a componentelor sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului

(1) Producătorul prezintă autorității de omologare, astfel cum este definită la articolul 3 punctul 29 din Directiva 2007/46/CE, cererea de omologare CE de tip pentru un tip de unitate tehnică separată eCall bazată pe serviciul 112 instalată la bordul vehiculului sau pentru un tip de componentă a sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului. (2) Cererea menționată la alineatul (1) se întocmește pe baza modelului prevăzut în partea 1 din anexa II la prezentul regulament. (3) Atunci când sunt îndeplinite cerințele tehnice menționate la articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2017/79 cu privire la componente și, respectiv, la articolul 7 cu privire la unitățile tehnice separate, autoritatea de omologare acordă o omologare CE de tip și eliberează un certificat de omologare CE de tip și un număr de omologare de tip, care urmează sistemul de numerotare prevăzut în anexa VII la Directiva 2007/46/CE. Un stat membru nu atribuie același număr altui tip de unitate tehnică separată sau de componentă. (4) Certificatul de omologare CE de tip se întocmește pe baza modelului prevăzut în partea 2 din anexa II.

Articolul 4

Marca de omologare CE de tip

Fiecare componentă sau unitate tehnică separată care corespunde unui tip în cazul căruia s-a acordat o omologare CE de tip pentru unitate tehnică separată sau pentru componentă, în conformitate cu prezentul regulament, poartă un marcaj de omologare CE de tip în conformitate cu modelul prevăzut în partea 3 din anexa II.

Articolul 5

Protecția vieții private și a datelor

(1) Producătorul ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că sistemul eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului sau unitatea tehnică separată eCall bazată pe serviciul 112 instalată la bordul vehiculului nu pot fi urmărite și nu fac obiectul unei urmăriri constante în starea lor normală de funcționare. Producătorul garantează, de asemenea, că datele din memoria internă a sistemului sau a unității tehnice separate sunt eliminate în mod automat și continuu și nu sunt disponibile în afara sistemului sau a unității tehnice separate instalate la bordul vehiculului, pentru nicio entitate, înainte de declanșarea apelului eCall. (2) Producătorul informează proprietarul vehiculului cu privire la măsurile luate în conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din Regulamentul (UE) 2015/758, utilizând modelul furnizat în partea 3 din anexa I la prezentul regulament. (3) Producătorul adoptă măsuri de siguranță corespunzătoare (precum utilizarea tehnologiilor de criptare) pentru a proteja securitatea datelor cu caracter personal din memoria internă a sistemului eCall bazat pe serviciul 112 instalat la bordul vehiculului sau a unității tehnice separate eCall bazate pe serviciul 112 instalate la bordul vehiculului și pentru a preveni supravegherea persoanelor fizice și utilizarea abuzivă a datelor. Astfel de măsuri trebuie să fie adecvate, strict proporționale cu scopul propus și necesare.

Articolul 6

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 31 martie 2018.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.