Începe proba gratuită

Act UE 2017/31 · CELEX 32017O0031

Orientarea (UE) 2017/2193 a Băncii Centrale Europene din 27 octombrie 2017 de modificare a Orientării (UE) 2015/280 privind instituirea Sistemului pentru achiziții și producție din Eurosistem (BCE/2017/31)

Data act
27.10.2017
Intrare in vigoare
25.11.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_310_R_0006
Status
In vigoare
bancă centrală bancnotă emitere de monedă Euro funcționare instituțională industria tipografică persoane juridice prezentarea ofertelor

Recitale

(1) Orientarea (UE) 2015/280 a Băncii Centrale Europene (BCE/2014/44) (1) prevede, pentru băncile centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro (denumite în continuare „BCN”) și care fac parte din grupul cu imprimerii interne în sensul articolului 6 alineatul (1) din acea orientare, posibilitatea de a constitui persoane juridice separate pentru îndeplinirea în comun a misiunilor publice, în special producerea de bancnote euro. Articolul 1 alineatul (2) prevede condițiile pe care o astfel de persoană juridică separată trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată imprimerie internă. Una dintre aceste condiții este ca BCN să exercite controlul în comun asupra entității. În prezent, posibilitatea exercitării în comun a controlului prin intermediul unei alte persoane juridice controlate în comun, împreună cu una sau mai multe BCN, dacă este cazul, nu este prevăzută în mod explicit. Însă, pentru a permite BCN să aleagă forma juridică de cooperare pe care o consideră adecvată și în conformitate cu dispozițiile naționale de implementare a articolului 12 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), posibilitatea unui astfel de control în comun indirect ar trebui inclusă în cadrul juridic. Prin urmare, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) și considerentul 7 al acesteia, o BCN care și-a închis imprimeria internă folosită anterior și care începe să folosească o altă imprimerie internă organizată ca o entitate juridică separată prin exercitarea unui control în comun indirect asupra acelei entități juridice trebuie să continue să facă parte din grupul cu imprimerii interne.

(2) De asemenea, Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) permite BCN care fac parte din grupul cu imprimerii interne să organizeze o cooperare orizontală neinstituționalizată pentru îndeplinirea în comun a misiunilor publice. În interesul securității juridice și al clarității, cadrul juridic ar trebui să prevadă că o BCN care își închide imprimeria poate continua să facă parte din grupul cu imprimerii interne pe calea participării la o astfel de cooperare orizontală, cu condiția să îndeplinească cerințele relevante. Astfel, o BCN care își închide imprimeria poate alege între a deveni parte a unui grup cu licitație în sensul articolului 3 din Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) sau a participa la cooperarea orizontală.

(3) Articolul 12 din Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) prevede revizuirea prezentei orientări de către Consiliul guvernatorilor la interval de doi ani. Consiliul guvernatorilor ar trebui să aibă libertate deplină în aprecierea necesității unei astfel de revizuiri și a perioadei în care aceasta să fie efectuată.

(4) Prin urmare, Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) ar trebui modificată în mod corespunzător,

Articolul 1

Modificări

Orientarea (UE) 2015/280 (BCE/2014/44) se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1 punctul 2, se adaugă următorul paragraf: „Controlul asupra unei imprimerii interne organizate ca o entitate juridică separată poate fi exercitat și împreună cu una sau mai multe BCN, dacă este cazul, de o altă persoană juridică controlată în comun, în sensul alineatului anterior, de către BCN.” 2. Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Principii generale BCN care nu au imprimerii interne și care nici nu participă la cooperarea orizontală neinstituționalizată în temeiul articolului 6 alineatul (3) și al articolului 8 fac parte din grupul cu licitație (BCN din grupul cu licitație).” 3. La articolul 6 se adaugă următorul alineat (3): „(3) Fără a aduce atingere legislației Uniunii și legislației naționale aplicabile cu privire la achizițiile publice, o BCN care își închide imprimeria internă poate decide să continue să facă parte din grupul cu imprimerii interne cu condiția să participe la cooperarea orizontală neinstituționalizată pe baza unui acord de cooperare în sensul articolului 8.” 4. La articolul 8, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Pentru îndeplinirea în comun a misiunilor publice, BCN din grupul cu imprimerii interne au în vedere: (a) constituirea unei persoane juridice separate care să fie constituită din imprimeriile interne ale acestora sau care să dețină o participare la respectivele imprimerii; sau (b) organizarea unei cooperări orizontale neinstituționalizate pe baza unui acord de cooperare.” 5. Articolul 12 se elimină.

Articolul 2

Producerea de efecte

Prezenta orientare produce efecte de la data notificării sale către BCN.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta orientare se adresează tuturor băncilor centrale din Eurosistem.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.