Recitale
(1) La 16 martie 2016, Consiliul guvernatorilor a aprobat instituirea unui „Consiliu pentru infrastructurile de piață”, un nou organism de guvernanță cu atribuții de management tehnic și operațional în domeniul platformelor și infrastructurilor de piață.
(2) La aceeași dată, Consiliul guvernatorilor a aprobat instituirea unui „Comitet pentru infrastructura pieței și plăți” pentru a înlocui „Comitetul pentru sistemele de plăți și de decontare”.
(3) A fost înființat și un „Grup consultativ privind infrastructurile de piață pentru valori mobiliare și garanții” (Advisory group on Market Infrastructures for Securities and Collateral) (denumit în continuare „AMI SeCo”) care să preia atribuțiile Grupului consultativ pentru T2S pentru a oferi consultanță Eurosistemului în chestiuni legate de compensarea și decontarea valorilor mobiliare, administrarea garanțiilor și T2S.
(4) Prin urmare, Orientarea BCE/2012/13 (1) ar trebui modificată pentru a reflecta înlocuirea Comitetului pentru sistemele de plăți și de decontare cu Comitetul pentru infrastructura pieței și plăți, instituirea Consiliului pentru infrastructurile de piață și înlocuirea Grupului consultativ pentru T2S cu AMI SeCo,