Recitale
(1) Directiva 2011/65/UE interzice utilizarea plumbului în echipamentele electrice și electronice introduse pe piață.
(2) Plumbul este utilizat în lagărele compresoarelor frigorifice închise ermetic pentru a se evita scurgerile de agent refrigerent. Plumbul asigură o fricțiune redusă în lagăr, acționând ca lubrifiant solid în cazul unei lubrifieri neadecvate.
(3) Deși lagărele fără plumb sunt viabile, acestea încă nu pot înlocui în mod fiabil lagărele cu plumb pentru compresoarele care conțin agenți refrigerenți și au o putere electrică de intrare declarată de 9 kW sau mai mică.
(4) Prin urmare, plumbul din carcase de lagăr și bucșe pentru compresoarele ermetice cu spirală care conțin agenți refrigerenți, cu o putere electrică de intrare declarată de 9 kW sau mai mică, pentru aplicațiile de încălzire, ventilare, climatizare și răcire (HVACR) ar trebui să fie exceptat până la 21 iulie 2019. Având în vedere ciclurile de inovare pentru aplicațiile de încălzire, ventilare, climatizare și răcire (HVACR), este puțin probabil ca durata acestei derogări să aibă efecte negative asupra inovării.
(5) Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în mod corespunzător,