Recitale
(1) În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Croația, aderarea Croației la Acordul de parteneriat și cooperare de stabilire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre, pe de o parte, și Republica Uzbekistan, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”), trebuie aprobată prin intermediul unui protocol la acord. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare, în cazul unei astfel de aderări se aplică o procedură simplificată, prin care se încheie un protocol între Consiliu, hotărând în unanimitate în numele statelor membre, și țările terțe în cauză.
(2) La 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Uzbekistanul în vederea adaptării acordului. Negocierile pentru un protocol la acord (denumit în continuare „protocolul”) s-au încheiat cu succes prin schimb de note verbale.
(3) În ceea ce privește chestiunile care intră în sfera de competență a Comunității Europene a Energiei Atomice, semnarea protocolului face obiectul unei proceduri separate.
(4) Prin urmare, protocolul ar trebui semnat în numele Uniunii și al statelor sale membre, și ar trebui, în vederea asigurării aplicării sale eficace, să se aplice cu titlu provizoriu, în așteptarea finalizării procedurilor necesare pentru intrarea sa în vigoare,