Începe proba gratuită

Decizie 2017/1346 · CELEX 32017D1346

Decizia (UE) 2017/1346 a Consiliului din 17 iulie 2017 cu privire la poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, la cea de A șasea sesiune a reuniunii părților la Convenția de la Aarhus în cauza având ca obiect examinarea respectării dispozițiilor ACCC/C/2008/32

Data act
17.07.2017
Intrare in vigoare
17.07.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_186_R_0004
Status
In vigoare
acces la informație acces la justiție control jurisdicțional convenție ONU drept la justiție dreptul mediului legislația UE protecția mediului înconjurător transparență în luarea deciziilor

Recitale

(1) La 17 februarie 2005, Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (1) (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”) a fost aprobată, în numele Comunității Europene, prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului (2).

(2) Uniunea și-a executat obligațiile care decurg din Convenția de la Aarhus, în privința instituțiilor și organismelor sale, în special prin Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(3) În conformitate cu articolul 15 din Convenția de la Aarhus, Comitetul pentru examinarea respectării dispozițiilor Convenției de la Aarhus (denumit în continuare „Comitetul”) a fost constituit, având competența de verificare a respectării de către părți a prevederilor Convenției de la Aarhus.

(4) La 17 martie 2017, Uniunea a primit constatările în cauza ACCC/C/2008/32 privind accesul la justiție la nivelul Uniunii (denumite în continuare „Constatările”). La punctul 123 din Constatări, Comitetul a susținut că „partea în cauză nu respectă articolul 9 alineatele (3) și (4) din convenție cu privire la accesul la justiție al membrilor publicului deoarece nici Regulamentul Aarhus, nici jurisprudența CJUE nu aplică și nici nu respectă obligațiile care decurg din respectivele alineate”.

(5) Organismele Convenției de la Aarhus au fost informate prin declarația formulată de Uniune la semnarea convenției și reiterată la aprobarea acesteia că „[î]n contextul instituțional și juridic al Comunității, […] instituțiile Comunității vor pune în aplicare convenția în cadrul normelor prezente și viitoare privind accesul la documente și al altor norme aplicabile ale dreptului comunitar în domeniul reglementat de convenție”.

(6) Una dintre constatările în cauza ACCC/C/2008/32, și anume că Uniunea nu respectă alineatele (3) și (4) ale articolului 9 din Convenția de la Aarhus, a fost inclusă în proiectul de decizie VI/8f, care va fi prezentată celei de A șasea sesiuni a reuniunii părților la Convenția de la Aarhus, care va avea loc în septembrie 2017 la Budva (Muntenegru).

(7) Uniunea ar trebui să caute căi și mijloace pentru a se conforma Convenției de la Aarhus într-un mod compatibil cu principiile fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii și cu sistemul său de control jurisdicțional.

(8) Având în vedere separația puterilor în cadrul Uniunii, Consiliul nu poate da instrucțiuni sau formula recomandări Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”) în ceea ce privește activitățile judiciare ale acesteia. Prin urmare, recomandările formulate în proiectul de decizie VI/8f referitoare la Curtea de Justiție și la jurisprudența acesteia nu pot fi acceptate.

(9) Uniunea continuă să sprijine integral obiectivele importante ale Convenției de la Aarhus.

(10) Uniunea ar trebui să stabilească poziția pe care urmează să o adopte la cea de A șasea sesiune a reuniunii părților la Convenția de la Aarhus privind proiectul de decizie VI/8f,

Articolul 1

(1) Poziția care urmează să fie adoptată de Uniune la cea de A șasea sesiune a reuniunii părților la Convenția de la Aarhus în ceea ce privește proiectul de decizie VI/8f privind respectarea de către Uniune a obligațiilor sale în temeiul Convenției de la Aarhus este de a se accepta proiectul de decizie VI/8f, sub rezerva: — eliminării ultimei părți a punctului 6 din proiectul de decizie VI/8f și a înlocuirii „aprobă” cu „ia act de”, astfel încât punctul ar urma să fie redactat după cum urmează: „Ia act de constatarea Comitetului pentru examinarea respectării dispozițiilor convenției, în ceea ce privește Comunicarea ACCC/C/2008/32 (partea II), în sensul că partea în cauză nu respectă dispozițiile articolului 9 alineatele (3) și (4) din convenție.”; — introducerii cuvintelor „să ia în considerare” după cuvintele „Recomandă părții în cauză” în partea introductivă a punctului 7 din proiectul de decizie VI/8f, care ar urma să fie redactat: „Recomandă părții în cauză să ia în considerare că:”; — eliminării cuvintelor „Curții de Justiție a Uniunii Europene” de la subpunctul (i) al punctului 7 litera (b) din proiectul de decizie VI/8f; și — a eliminării literei (c) a punctului 7 din proiectul de decizie VI/8f. (2) Alte modificări minore în conformitate cu abordarea din prezenta decizie pot fi convenite în cadrul coordonării la fața locului și ținând seama de posibilele negocieri cu privire la proiectul de decizie VI/8f.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.