Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2015/1017 însărcinează Comisia să creeze, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), un Portal european de proiecte de investiții (PEPI). PEPI este un portal web accesibil publicului, dedicat proiectelor de investiții, care joacă rolul unei platforme de promovare a proiectelor în rândul investitorilor potențiali din întreaga lume.
(2) Specificațiile PEPI au fost stabilite în Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1942 a Comisiei (2).
(3) Experiența dobândită în gestionarea PEPI indică faptul că anumite dispoziții ar trebui să fie modificate, în special pentru a atrage mai multe proiecte din partea promotorilor de proiecte mai mici, a IMM-urilor și a întreprinderilor cu capitalizare medie, în conformitate cu obiectivul Uniunii Europene de a sprijini IMM-urile și spiritul antreprenorial. Prin urmare, costul minim al proiectului ar trebui să fie redus de la 5 milioane EUR la 1 milion EUR.
(4) Pentru a spori gradul de atractivitate al PEPI și pentru a reduce într-un mod nediscriminatoriu sarcina suportată de promotorii de proiecte, încurajând astfel publicarea unui număr mai mare de proiecte pe PEPI, promotorilor de proiecte nu ar trebui să li se solicite plata unei taxe de procesare a cererii. Examinarea proiectului prevăzută în secțiunea 3 din anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1942 ar trebui să rămână în vigoare, pentru a se asigura publicarea unor proiecte de calitate pe PEPI,