Începe proba gratuită

Decizie 2017/817 · CELEX 32017D0817

Decizia (UE) 2017/817 a Consiliului din 11 mai 2017 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului în ceea ce privește modificarea punctului C subpunctul (ii) din anexa 3 la Acordul OMC în ceea ce privește frecvența examinărilor politicilor comerciale în cadrul OMC, precum și modificarea regulamentului de ordine interioară al Organului de examinare a politicilor comerciale

Data act
11.05.2017
Intrare in vigoare
11.05.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_122_R_0003
Status
In vigoare
analiză economică Organizația Mondială a Comerțului politică comercială comună politici comerciale regulament interior revizuirea unui acord

Recitale

(1) Punctul C subpunctul (ii) din anexa 3 la Acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (denumit în continuare „Acordul OMC”) stabilește frecvența examinării politicilor și practicilor comerciale ale membrilor OMC. Frecvența examinării politicii comerciale a fiecărui membru depinde de ponderea sa în comerțul mondial. Cei mai mari patru membri sunt examinați în prezent o dată la doi ani. Următorii 16 membri din perspectiva ponderii în comerțul mondial sunt supuși examinării o dată la patru ani, iar toți ceilalți membri fac obiectul examinării în prezent o dată la șase ani.

(2) Creșterea numărului de membri ai OMC începând din 1995 a dus și la creșterea numărului de examinări necesare pentru a respecta anexa 3 la Acordul OMC și, în consecință, la creșterea sarcinilor care le revin membrilor și secretariatului OMC. Pentru a garanta eficiența sistemului de examinare, Organul de examinare a politicilor comerciale (TPRB) al OMC sugerează să se prelungească cu un an ciclurile actualmente în vigoare. Drept urmare, membrii OMC ar urma să fie supuși examinării o dată la trei, cinci sau șapte ani, în funcție de ponderea lor în comerțul mondial.

(3) În conformitate cu articolul X alineatul (8) din Acordul OMC, deciziile de aprobare a modificărilor anexei 3 la Acordul OMC urmează să fie luate prin consens de către Conferința ministerială sau, în conformitate cu articolul IV alineatul (2) din Acordul OMC, de către Consiliul General în intervalul dintre reuniunile Conferinței ministeriale și urmează să intre în vigoare pentru toți membrii de îndată ce au fost aprobate.

(4) Pentru a garanta eficiența sistemului de examinare, TPRB a recomandat, de asemenea, modificarea regulamentului său de ordine interioară pentru a introduce mici modificări în scopul facilitării derulării examinărilor, cum ar fi acordarea a patru săptămâni, în loc de cele trei acordate în prezent membrului examinat, pentru a răspunde la întrebările prealabile atunci când folosește un calendar alternativ. Alte modificări din regulamentul de ordine interioară se referă, de exemplu, la posibilitatea ca un membru al OMC să prezinte, în cadrul unei reuniuni a TPRB între două examinări ale politicilor comerciale, modificările semnificative aduse politicii sale comerciale sau posibilitatea, la cererea unui membru, de a face a doua zi a examinării mai interactivă, prin intermediul unei comisii, sau stabilirea de către Secretariatul OMC a unei liste de vorbitori pentru intervențiile membrilor OMC în prima zi a examinării. TPRB poate lua decizia modificării propriului său regulament de ordine interioară în temeiul articolului IV alineatul (4) din Acordul OMC.

(5) Este în interesul Uniunii să asigure o bună funcționare a Mecanismului de examinare a politicilor comerciale, astfel încât toți membrii OMC să continue să fie supuși periodic examinării și toate reuniunile TPRB să fie cât mai eficiente și mai bine pregătite.

(6) Prin urmare, este oportun să se stabilească faptul că poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul OMC este de a prelungi cu un an ciclurile examinărilor politicilor comerciale ale membrilor OMC și a modifica regulamentul de ordine interioară al TPRB în scopul facilitării derulării examinărilor,

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului General al Organizației Mondiale a Comerțului este de a se alătura consensului pentru a modifica punctul C subpunctul (ii) din anexa 3 la Acordul OMC în sensul prelungirii cu un an a ciclurilor de examinare a politicilor comerciale ale membrilor OMC. Ciclurile de examinare de la punctul C subpunctul (ii) din anexa 3 la Acordul OMC depind de ponderea în comerțul mondial și sunt stabilite în prezent la doi, patru sau șase ani. Acestea vor fi înlocuite cu cicluri de trei, cinci sau, respectiv, șapte ani. Această poziție este exprimată de Comisie în cadrul următoarei reuniuni a Consiliului General.

Articolul 2

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Organului de examinare a politicilor comerciale este de a se alătura consensului pentru a modifica regulamentul de ordine interioară al TPRB, în conformitate cu Documentul WT/RD/TPR/745. Această poziție este exprimată de Comisie în cadrul următoarei reuniuni a TPRB.

Articolul 3

După adoptare, modificarea punctului C subpunctul (ii) din anexa 3 la Acordul OMC, astfel cum este notificată de OMC, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.