Începe proba gratuită

Decizie 2017/560 · CELEX 32017D0560

Decizia (UE) 2017/560 a Consiliului din 21 martie 2017 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt UE-Mexic referitor la modificările aduse anexei III la Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt CE-Mexic din 23 martie 2000 în ceea ce privește definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă (reguli de origine specifice produsului pentru anumite produse chimice)

Data act
21.03.2017
Intrare in vigoare
21.03.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_080_R_0006
Status
In vigoare
comitet mixt (UE) cooperare administrativă Mexic produs chimic produs original scutire de taxe vamale

Recitale

(1) Declarația comună V (1) la Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt CE-Mexic (2) instituit prin acordul de parteneriat economic, de coordonare politică și de cooperare între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite Mexicane, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 8 decembrie 1997 (3) (denumit în continuare „acordul”) prevede obligația Comitetului mixt CE-Mexic instituit prin acord de a reexamina necesitatea prelungirii ulterior datei de 30 iunie 2003 a termenului de aplicare a regulilor de origine prevăzute în notele 2 și 3 din apendicele II(a) la anexa III la Decizia nr. 2/2000 (denumite în continuare „notele 2 și 3”). Această reexaminare se referă la regulile specifice produsului definite în apendicele II la anexa III la Decizia nr. 2/2000 pentru anumite produse chimice încadrate la pozițiile 2914 și 2915 din Sistemul armonizat.

(2) La 17 septembrie 2010, Comitetul mixt UE-Mexic a adoptat Decizia nr. 1/2010 (4) care a prelungit pentru a treia oară termenul de aplicare a regulilor de origine prevăzute în notele 2 și 3. Decizia nr. 1/2010 s-a aplicat până la 30 iunie 2014.

(3) Este oportun să se prelungească, cu titlu temporar, termenul de aplicare a regulilor de origine stabilite în notele 2 și 3 cu efect de la 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2019 în conformitate cu principiile procesului de modernizare a acordului pentru a asigura continuitatea cu viitoarele norme specifice produsului.

(4) Întrucât prelungirea termenului de aplicare a regulilor de origine stabilite în notele 2 și 3 a expirat la 30 iunie 2014, se consideră a fi oportună aplicarea retroactivă a noii prelungiri, de la 1 iulie 2014, pentru a evita perturbarea condițiilor economice existente.

(5) Prin urmare, apendicele II la anexa III la Decizia nr. 2/2000 ar trebui modificat în sensul extinderii în mod permanent a aplicării regulilor de origine stabilite în notele 2 și 3, cu titlu temporar, de la 1 iulie 2014 până la 31 decembrie 2019.

(6) În scopul aplicării retroactive, termenul-limită pentru prezentarea dovezii de origine printr-un certificat de circulație EUR.1 sau printr-o declarație pe factură a fost prelungit de la doi ani la trei ani pentru produsele chimice în cauză importate în Uniune între 1 iulie 2014 și 30 iunie 2015.

(7) Prin urmare, apendicele V la anexa III la Decizia nr. 2/2000 ar trebui înlocuit.

(8) În consecință, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt UE-Mexic ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

(1) Prin anexa III la Decizia nr. 2/2000 (denumită în continuare „anexa III”) sunt stabilite regulile de origine ale produselor care provin de pe teritoriile părților la acordul de parteneriat economic, de coordonare politică și de cooperare între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Statele Unite Mexicane, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 8 decembrie 1997 (2) (denumit în continuare „acordul”).

(2) Regulile de origine specifice produsului prevăzute în apendicele II la anexa III pentru produsele încadrate la pozițiile 2914 și 2915 din Sistemul armonizat ar trebui să fie modificate pentru a permite aplicarea temporară în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2019 a regulilor de origine specifice produsului prevăzute în notele 2 și 3 din apendicele II(a) la anexa III și ar trebui să fie actualizate pentru a dispune de reguli de origine specifice produsului mai moderne și în conformitate cu acordurile comerciale recente. Este oportun ca noua prelungire să se aplice retroactiv începând cu 1 iulie 2014 pentru a se evita perturbarea condițiilor economice existente.

(3) Apendicele V la anexa III stabilește termenul-limită până la care fiecare dintre părți poate accepta certificatul de circulație EUR.1 eliberat retroactiv, astfel cum se menționează la articolul 17 alineatul (3) din anexa III, sau până la care exportatorul poate prezenta o declarație pe factură autorității vamale a părții importatoare după exportul produselor, astfel cum se prevede la articolul 20 alineatul (6) din anexa III.

(4) Pentru produsele încadrate la pozițiile 2914 și 2915 din Sistemul armonizat importate în UE în perioada 1 iulie 2014-30 iunie 2015, perioada de prezentare ar trebui prelungită la trei ani pentru a se lua în considerare modificările retroactive aduse regulilor de origine specifice produsului pentru aceste produse.

(5) Titlul apendicelui V la anexa III ar trebui să fie modificat pentru a îl alinia cu termenul-limită modificat pentru acceptarea certificatelor de circulație EUR.1 și cu articolul 17 alineatul (3), precum și cu articolul 20 alineatul (6) din anexa III la Decizia nr. 2/2000.

(6) Anexa III ar trebui, prin urmare, să fie modificată în consecință,

Articolul 1

(1) Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt UE-Mexic referitor la modificările aduse anexei III la Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt CE-Mexic se bazează pe proiectul de decizie a Comitetului mixt UE-Mexic atașat la prezenta decizie. (2) Reprezentanții Uniunii în cadrul Comitetului mixt UE-Mexic pot accepta modificări minore ale proiectului de decizie a Comitetului mixt UE-Mexic menționat la alineatul (1) fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Decizia Comitetului mixt UE-Mexic privind modificările aduse anexei III la Decizia nr. 2/2000 a Consiliului mixt CE-Mexic se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1

(1) Apendicele II la anexa III la Decizia nr. 2/2000 se modifică astfel cum se prevede în anexa I la prezenta decizie. (2) Apendicele V la anexa III la Decizia nr. 2/2000 se înlocuiește astfel cum se prevede în anexa II la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în cea de a 45-a zi de la data adoptării. Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 2014.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.