Începe proba gratuită

Decizie 2017/320 · CELEX 32017D0320

Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/320 a Consiliului din 21 februarie 2017 de autorizare a Franței să încheie un acord cu Confederația Elvețiană în ceea ce privește aeroportul Basel-Mulhouse care să includă dispoziții de derogare de la articolul 5 din Directiva 2006/112/CE

Data act
21.02.2017
Intrare in vigoare
24.02.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_047_R_0005
Status
In vigoare
acord bilateral aeroport Alsacia covenție fiscală derogare de la legislația UE Elveția Franța legislație vamală TVA

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 5 din Directiva 2006/112/CE în ceea ce privește domeniul de aplicare teritorial al respectivei directive, sistemul taxei pe valoarea adăugată (TVA) este, în principiu, aplicabil pe teritoriul unui stat membru.

(2) Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la data de 24 septembrie 2015, Franța a solicitat o autorizație pentru a încheia un acord cu Confederația Elvețiană (denumită în continuare „Elveția”) cu privire la aeroportul Basel-Mulhouse (denumit în continuare „aeroportul”) care să includă dispoziții de derogare de la Directiva 2006/112/CE.

(3) În conformitate cu articolul 396 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisoarea datată 24 octombrie 2016, cu privire la solicitarea depusă de Franța. Prin scrisoarea datată 25 octombrie 2016, Comisia a notificat Franței faptul că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza solicitarea.

(4) Aeroportul este situat în întregime pe teritoriul Uniunii. Cu toate acestea, convenția dintre Franța și Elveția din 4 iulie 1949 privind construirea și operarea aeroportului Basel-Mulhouse, în Blotzheim (denumită în continuare „convenția”) prevede un sector vamal elvețian special într-o zonă delimitată a aeroportului în care autoritățile elvețiene sunt autorizate să exercite controlul asupra mărfurilor și călătorilor care ies din sau intră în Elveția. De asemenea, în această convenție s-a prevăzut încheierea unui acord separat între țările respective cu privire, printre altele, la normele fiscale care reglementează respectivul sector.

(5) În ceea ce privește sectorul vamal elvețian au apărut probleme, în special în ceea ce privește controlul asupra aplicării normelor Uniunii în materie de TVA de către întreprinderile stabilite în interiorul respectivului sector.

(6) În 2015, Franța și Elveția au convenit să încheie un acord internațional în baza căruia să sectorul vamal elvețian să fie considerat teritoriu elvețian în scopuri de TVA. Deaorece aceasta ar deroga de la Directiva 2006/112/CE, este necesară o autorizație în temeiul articolului 396 din respectiva directivă.

(7) Franța se va asigura că derogarea nu va avea niciun impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA,

Articolul 1

Franța este autorizată să încheie un acord cu Elveția în ceea ce privește aeroportul Basel-Mulhouse care prevede, prin derogare de la Directiva 2006/112/CE, că sectorul vamal elvețian din aeroport, instituit în temeiul articolului 8 din Convenția franco-elvețiană din 4 iulie 1949 cu privire la construcția și operarea aeroportului Basel-Mulhouse în Blotzheim, nu se consideră ca făcând parte din teritoriul unui stat membru în înțelesul articolului 5 din respectiva directivă.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.