Începe proba gratuită

Decizie 2017/16 · CELEX 32017D0016

Decizia (UE) 2017/936 a Băncii Centrale Europene din 23 mai 2017 privind desemnarea șefilor de unități operative pentru adoptarea deciziilor delegate privind competența și onorabilitatea (BCE/2017/16)

Data act
23.05.2017
Intrare in vigoare
21.06.2017
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2017_141_R_0009
Status
Inactiv
administrator competență instituțională (UE) decizie delegată transfer de competență comunitară

Recitale

(1) Pentru a face față numărului considerabil de decizii pe care Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să le adopte pentru îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere, a fost instituită o procedură pentru adoptarea de decizii delegate specifice.

(2) O decizie de delegare produce efecte la adoptarea unei decizii de către Comitetul executiv privind desemnarea unuia sau mai multor șefi de unități operative care să ia decizii pe baza unei decizii de delegare.

(3) Importanța deciziei de delegare și numărul de destinatari cărora trebuie transmise decizii delegate ar trebui luate în considerare de Comitetul executiv la desemnarea șefilor de unități operative.

(4) Președintele Consiliului de supraveghere a fost consultat cu privire la șefii de unități operative către care ar trebui delegată competența de a adopta decizii privind competența și onorabilitatea,

Articolul 1

Decizii delegate privind competența și onorabilitatea

Deciziile delegate în conformitate cu articolul 2 din Decizia (UE) 2017/935 (BCE/2016/42) sunt adoptate de directorul general adjunct al Direcției generale supraveghere microprudențială IV responsabil pentru decizii privind competența și onorabilitatea sau, în cazul în care directorul general adjunct nu este disponibil, șeful Serviciului autorizare, și unul dintre următorii șefi de unități operative: (a) directorul general al Direcției generale supraveghere microprudențială I, în cazul în care supravegherea entității supravegheate relevante sau a grupului supravegheat relevant este efectuată de Direcția generală supraveghere microprudențială I; (b) directorul general al Direcției generale supraveghere microprudențială II, în cazul în care supravegherea entității supravegheate relevante sau a grupului supravegheat relevant este efectuată de Direcția generală supraveghere microprudențială II; sau (c) în cazul în care un director general nu este disponibil, directorul general adjunct al acestuia.

Articolul 2

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.