Articolul text
Text integral
(2017/C 446/01) Viitorul Europei se află în mâinile noastre. Convinși că Uniunea Europeană este cel mai bun instrument pentru atingerea obiectivelor noastre, vom continua să colaborăm pentru a face Uniunea noastră mai puternică, mai unită și mai democratică în anii următori. Europa își recapătă forța și noi trebuie să profităm de acest nou impuls. Acum, cu aproximativ 18 luni înainte de următoarele alegeri europene, care reprezintă pentru alegători o ocazie democratică majoră de evaluare a eficacității Uniunii, este momentul să arătăm că Europa poate oferi cetățenilor săi rezultate concrete atunci când și acolo unde este nevoie. Declarația comună privind prioritățile legislative ale UE pentru 2017, prima de când a fost creat acest instrument prin Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016, și-a demonstrat valoarea ca instrument de menținere a atenției politice asupra propunerilor-cheie atunci când este cea mai mare nevoie de rezultate și ar trebui reînnoită pentru perioada care urmează până la alegerile europene. Cele trei instituții convin să asigure o agendă pozitivă pentru o UE mai favorabilă incluziunii și mai unită și un nou cadru financiar post-2020 orientat către viitor, sprijinind obiectivele Uniunii și asigurând echilibrul adecvat între politicile UE, în interesul cetățenilor. În concordanță cu această dorință puternică de a obține rezultate concrete, vom acorda următoarelor inițiative un tratament prioritar în cadrul procesului legislativ, pentru a asigura progrese substanțiale și, acolo unde este posibil, rezultate concrete înainte de alegerile europene din 2019: În plus, suntem de acord că sunt, de asemenea, necesare progrese cu privire la următoarele chestiuni importante: Cele trei instituții convin, de asemenea, să continue lucrările cu privire la toate propunerile rămase. Deși s-au realizat progrese substanțiale în punerea în aplicare a propunerilor prioritare identificate în declarația comună din 2017, suntem hotărâți să finalizăm angajamentul pe care ni l-am asumat. Vom continua lucrările pe marginea propunerilor prezentate din decembrie 2016. De asemenea, vom aborda propunerile legislative incluse în programul de lucru al Comisiei pentru 2018. Ne menținem angajamentul de a promova punerea în aplicare adecvată a legislației existente și asigurarea respectării acesteia în mod corespunzător. Noi, în calitate de președinți ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene, vom monitoriza periodic punerea în aplicare eficientă și la timp a prezentei declarații comune. În ceea ce privește trimiterea din declarația comună la finalizarea uniunii bancare, se reamintesc concluziile Consiliului Ecofin din 17 iunie 2016 privind o foaie de parcurs pentru finalizarea uniunii bancare. Consiliul își menține angajamentul față de această foaie de parcurs și subliniază necesitatea finalizării uniunii bancare în ceea ce privește reducerea și partajarea riscurilor în sectorul financiar, în ordinea adecvată, astfel cum se afirmă în concluziile respective.