Articolul text
Text integral
(2017/C 377/02) Evaluarea de mai jos este efectuată în temeiul dispozițiilor Tratatului Euratom, fără a aduce atingere eventualelor evaluări suplimentare care trebuie efectuate în temeiul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și obligațiilor care decurg din acesta și din legislația secundară (1). La 10 mai 2017, Comisia Europeană a primit de la guvernul german, în conformitate cu articolul 37 din Tratatul Euratom, date generale cu privire la planul de eliminare a deșeurilor radioactive (2) provenite de la instalația de depozitare a deșeurilor radioactive Philippsburg SAL-P. Pe baza acestor date și în urma consultării Grupului de experți, Comisia a elaborat următorul aviz: În concluzie, Comisia consideră că implementarea planului de eliminare a deșeurilor radioactive sub orice formă, provenite de la instalația de depozitare a deșeurilor radioactive Philippsburg SAL-P, situată în landul Baden-Württemberg, Germania, nu poate provoca nici în condiții normale de funcționare, nici în cazul unor accidente de tipul și de amploarea avute în vedere în datele generale, o contaminare radioactivă, semnificativă din punctul de vedere al sănătății, a apei, a solului sau a spațiului aerian ale unui alt stat membru, având în vedere dispozițiile cuprinse în Directivele privind normele de securitate de bază.