Recitale
(1) Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 are ca obiectiv eliminarea treptată a practicii aruncării capturilor înapoi în mare în cadrul tuturor activităților de pescuit ale Uniunii prin introducerea unei obligații de debarcare pentru capturile de specii care fac obiectul unor limite de captură.
(2) Articolul 15 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 abilitează Comisia să adopte planuri privind aruncarea capturilor înapoi în mare prin intermediul unor acte delegate pentru o perioadă de maximum trei ani, pe baza recomandărilor comune elaborate de statele membre în urma consultării consiliilor consultative relevante. Planurile privind aruncarea capturilor înapoi în mare pot include, de asemenea, măsuri tehnice privind pescuitul.
(3) Italia, singurul stat care are un interes direct de gestionare în ceea ce privește pescuitul de moluște bivalve Venus spp. în apele teritoriale italiene, a transmis Comisiei o recomandare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Această recomandare a fost transmisă sub forma unui plan național de gestionare privind aruncarea înapoi în mare a stocului de Venus spp., după consultarea Consiliului consultativ pentru Marea Mediterană (MEDAC). După transmiterea recomandării respective, Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a examinat contribuțiile științifice prezentate de Italia. Măsurile incluse în recomandarea comună sunt conforme cu dispozițiile articolului 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.
(4) Articolul 15a din Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 abilitează Comisia să stabilească, în scopul adoptării planurilor privind aruncarea capturilor înapoi în mare și în ceea ce privește speciile care fac obiectul obligației de debarcare, o dimensiune minimă de referință pentru conservare, în vederea asigurării protecției puietului de organisme marine. Dimensiunile minime de referință pentru conservare se pot abate, dacă este cazul, de la dimensiunile stabilite în anexa III la regulamentul respectiv.
(5) În conformitate cu concluziile CSTEP privind planul național de gestionare pentru aruncarea înapoi în mare a stocului de Venus spp., această specie face parte dintre speciile cu o rată de supraviețuire ridicată, ceea ce justifică o cerere de derogare de la obligația de debarcare pentru partea de captură aruncată înapoi în mare. O reducere a dimensiunii minime de referință pentru conservare de la 25 mm la 22 mm nu este incompatibilă cu lungimea la maturitate, prin urmare nu ar trebui să aibă un impact semnificativ asupra protecției puietului. Se preconizează că această măsură va avea ca rezultat doar o reducere nesemnificativă a potențialului de reproducere al stocului, ceea ce se consideră că nu va avea niciun impact important asupra stocului. În fine, s-a concluzionat că programul științific de monitorizare propus este în măsură să furnizeze suficiente date pentru a evalua efectele planului privind aruncarea capturilor înapoi în mare.
(6) Pentru a asigura un control adecvat al implementării obligației de debarcare, statul membru ar trebui să stabilească o listă a navelor care fac obiectul prezentului regulament.
(7) Întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament au un impact direct asupra activităților economice legate de pescuit și asupra planificării sezonului de pescuit al navelor Uniunii, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în a treia zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În conformitate cu articolul 15 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, prezentul regulament ar trebui să se aplice pentru o perioadă maximă de trei ani,