Recitale
(1) Transportul feroviar are potențialul de a crește și de a-și mări ponderea modală și de a juca un rol major într-un sistem de transport și de mobilitate durabil, generând noi oportunități de investiții și locuri de muncă. Cu toate acestea, creșterea serviciilor de transport feroviar de călători nu a ținut pasul cu evoluția altor moduri de transport.
(2) Piața serviciilor internaționale de transport feroviar de călători din Uniune a fost deschisă concurenței din 2010. De asemenea, unele state membre au deschis concurenței serviciile lor de transport intern de călători, prin introducerea unor drepturi de acces liber, a unor proceduri de atribuire a contractelor de servicii publice sau a ambelor. Deschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra funcționării spațiului feroviar unic european, având ca rezultat servicii de mai bună calitate pentru utilizatori.
(3) În Cartea sa albă din 28 martie 2011 privind transporturile, Comisia și-a anunțat intenția de a finaliza piața internă a serviciilor feroviare, eliminând obstacolele tehnice, administrative și juridice care împiedică intrarea pe piața feroviară.
(4) Finalizarea spațiului feroviar unic european ar trebui să contribuie la dezvoltarea în continuare a transportului feroviar ca o alternativă credibilă la alte moduri de transport, în ceea ce privește, printre altele, prețurile și calitatea.
(5) Un obiectiv specific al prezentului regulament îl reprezintă creșterea calității, transparenței, eficacității și performanței serviciilor publice de transport feroviar de călători.
(6) Serviciile de la nivel transfrontalier, prestate în cadrul contractelor de servicii publice, inclusiv serviciile de transport public care acoperă nevoile de transport locale și regionale, ar trebui să fie aprobate de autoritățile competente ale statelor membre pe teritoriul cărora sunt prestate serviciile.
(7) Autoritățile competente ar trebui să definească specificații privind obligațiile de serviciu public în transportul public de călători. Specificațiile respective ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele de politică, astfel cum se menționează în documentele de politică de transport public din statele membre.
(8) Specificațiile privind obligațiile de serviciu public în transportul public de călători ar trebui, dacă este posibil, să genereze efecte de rețea pozitive, printre altele în ceea ce privește îmbunătățirea calității serviciilor, coeziunea socială și teritorială sau eficiența globală a sistemului de transport public.
(9) Obligațiile de serviciu public ar trebui să fie în concordanță cu politica de transport public. Totuși, aceasta nu conferă autorităților competente dreptul de a primi o finanțare de o anumită valoare.
(10) Atunci când se pregătesc documentele de politică de transport public, părțile interesate ar trebui să fie consultate în conformitate cu dreptul intern. Aceste părți interesate pot include operatorii de transport, administratorii de infrastructură, organizațiile angajaților și reprezentanții utilizatorilor serviciilor de transport public.
(11) În cazul contractelor de servicii publice care nu sunt atribuite pe baza unei proceduri competitive de atribuire, îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de către operatorii de servicii publice ar trebui să fie compensată în mod corespunzător, pentru a asigura viabilitatea financiară pe termen lung a serviciilor publice de transport de călători în conformitate cu cerințele stabilite în politica de transport public. În special, o astfel de compensare ar trebui să promoveze menținerea sau dezvoltarea unei gestiuni eficace de către operatorul de servicii publice și prestarea de servicii de transport de călători la standarde suficient de înalte.
(12) În cadrul instituirii spațiului feroviar unic european, statele membre ar trebui să asigure un nivel adecvat de protecție socială pentru personalul operatorilor de servicii publice.
(13) În vederea unei integrări adecvate a cerințelor din domeniul social și al muncii în procedurile de atribuire a contractelor de servicii publice pentru servicii publice de transport de călători, operatorii de servicii publice ar trebui, în cadrul executării de servicii publice, să respecte obligațiile din domeniul dreptului social și al muncii care se aplică în statul membru în care este atribuit respectivul contract de servicii publice și care derivă din acte cu putere de lege, norme administrative și hotărâri, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, precum și din contractele colective aplicabile, cu condiția ca aceste norme naționale, precum și aplicarea lor să fie conforme cu dreptul Uniunii.
(14) În cazul în care statele membre impun transferul personalului angajat de fostul operator către noul operator de servicii publice selectat, acest personal ar trebui să beneficieze de drepturile pe care aceștia le-ar fi deținut dacă ar fi avut loc un transfer în sensul Directivei 2001/23/CE a Consiliului (4). Statele membre ar trebui să fie libere să adopte astfel de dispoziții.
(15) Autoritățile competente ar trebui să pună la dispoziția tuturor părților interesate informațiile relevante pentru pregătirea unor oferte în cadrul unei proceduri competitive de atribuire a contractelor, asigurând totodată protecția legitimă a informațiilor comerciale confidențiale.
(16) Obligația unei autorități competente de a oferi tuturor părților interesate informații esențiale pentru pregătirea unei oferte în cadrul unei proceduri competitive de atribuire nu ar trebui să includă crearea unor informații suplimentare în cazurile în care aceste informații nu există.
(17) Pentru a ține seama de diversitatea organizării teritoriale și politice a statelor membre, un contract de servicii publice poate fi atribuit de o autoritate competentă alcătuită dintr-un grup de autorități publice. În astfel de situații, rolul fiecărei autorități publice în procesul de atribuire a contractului de servicii publice ar trebui să fie stabilit prin intermediul unor norme clare.
(18) Având în vedere diversitatea structurilor administrative din statele membre, în cazul contractelor privind prestarea de servicii publice de transport feroviar de călători atribuite în mod direct de un grup de autorități locale competente, stabilirea autorităților locale care sunt competente în ceea ce privește „aglomerațiile urbane” și „zonele rurale” rămâne la latitudinea statelor membre.
(19) Contractele de servicii publice pentru servicii publice de transport feroviar de călători ar trebui să fie atribuite pe baza unei proceduri competitive de atribuire, cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul regulament.
(20) Procedurile privind procedurile competitive de atribuire a contractelor de servicii publice ar trebui să fie deschise tuturor operatorilor, să fie echitabile și să respecte principiile transparenței și nediscriminării.
(21) În situațiile excepționale în care contractele de servicii publice privind serviciile publice de transport feroviar de călători sunt atribuite pe baza unei proceduri competitive de atribuire, noi contracte pot fi atribuite în mod direct, pe durată limitată, pentru a garanta prestarea serviciilor în modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor. Astfel de contracte nu ar trebui să fie reînnoite pentru a acoperi aceleași obligații de serviciu public sau obligații similare.
(22) În cazul în care în urma publicării intenției de a se organiza o procedură competitivă de atribuire a contractelor își manifestă interesul un singur operator, autoritățile competente pot începe negocierile cu operatorul respectiv pentru a atribui contractul fără publicarea ulterioară a unei proceduri de licitație deschisă.
(23) Pragurile de minimis pentru contractele de servicii publice atribuite în mod direct ar trebui să fie adaptate pentru a reflecta volume și costuri unitare mai mari în serviciile publice de transport feroviar de călători, comparativ cu alte moduri de transport care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Majorarea pragurilor ar trebui să se aplice și serviciilor publice de transport de călători în cadrul cărora transportul feroviar reprezintă peste 50 % din valoarea serviciilor în cauză.
(24) Instituirea spațiului feroviar unic european necesită norme comune privind atribuirea contractelor de servicii publice în acest sector, luând în considerare circumstanțele specifice fiecărui stat membru.
(25) În cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții referitoare la natura și structura pieței feroviare sau a rețelei de cale ferată, autoritățile competente ar trebui să aibă dreptul de a atribui în mod direct contracte de servicii publice pentru transportul feroviar de călători, în cazul în care un astfel de contract ar avea ca rezultat o îmbunătățire a calității serviciilor sau a eficienței din punctul de vedere al costurilor, ori a ambelor.
(26) Autoritățile competente pot lua măsuri de stimulare a competiției între întreprinderile feroviare prin limitarea numărului de contracte pe care le atribuie unei singure întreprinderi feroviare.
(27) Statele membre ar trebui să se asigure că sistemele lor juridice acordă posibilitatea ca deciziile autorității competente de atribuire în mod direct a contractelor de servicii publice pentru serviciile publice de transport feroviar de călători să fie evaluate de către un organism independent printr-o abordare bazată pe performanțe. Acest lucru ar putea fi realizat în cadrul unui control jurisdicțional.
(28) La pregătirea procedurilor competitive de atribuire a contractelor, autoritățile competente ar trebui să evalueze dacă sunt necesare măsuri pentru a asigura accesul efectiv și nediscriminatoriu la material rulant adecvat. Autoritățile competente ar trebui să pună raportul de evaluare la dispoziția publicului.
(29) Este necesar ca anumite caracteristici esențiale ale procedurilor competitive viitoare de atribuire a contractelor de servicii publice să fie pe deplin transparente, pentru a permite ca piața să ofere un răspuns mai bine organizat.
(30) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 ar trebui modificat în consecință,