Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de produse din sectorul laptelui și al produselor lactate.
(2) Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 20 noiembrie 2016-30 noiembrie 2016 pentru subperioada 1 ianuarie 2017-30 iunie 2017 sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Este necesar, prin urmare, să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).
(3) Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 20 noiembrie 2016-30 noiembrie 2016 pentru subperioada 1 ianuarie 2017-30 iunie 2017 sunt, pentru anumite contingente, mai mici decât cantitățile disponibile. Prin urmare, este oportun să se stabilească acele cantități pentru care nu au fost prezentate cereri și ca aceste cantități să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada contingentară următoare.
(4) Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,