Începe proba gratuită

Regulament 2016/2075 · CELEX 32016R2075

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2075 al Comisiei din 25 noiembrie 2016 privind alocarea de zile suplimentare pe mare Spaniei în cadrul diviziunilor ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cádiz

Data act
25.11.2016
Intrare in vigoare
29.11.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_320_R_0005
Status
In vigoare
apele din UE controlul pescuitului cotă de pescuit drept de pescuit Oceanul Atlantic pavilion de navigație pescuit în mare Spania vas de pescuit zonă de pescuit

Recitale

(1) Tabelul I din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72 stabilește numărul maxim de zile în care navele din Uniune cu o lungime totală mai mare sau egală cu 10 metri, care au la bord sau utilizează traule, plase-pungă daneze sau unelte de pescuit asemănătoare cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 32 mm, setci cu o dimensiune a ochiului de plasă mai mare sau egală cu 60 mm, precum și paragate de fund, pot fi prezente în cadrul diviziunilor ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cádiz, de la 1 februarie 2016 la 31 ianuarie 2017.

(2) În conformitate cu punctul 8.5 din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72, Comisia poate să aloce – pe baza încetărilor definitive ale activităților de pescuit care au avut loc între 1 februarie 2015 și 31 ianuarie 2016 și sub rezerva condițiilor specificate la punctul 8.5 din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72 – un număr suplimentar de zile pe mare în care o navă poate fi autorizată de statul său membru de pavilion să fie prezentă în zonă, atunci când transportă la bord unelte reglementate.

(3) La 27 mai 2016, în conformitate cu punctul 8.4 din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72, Spania a prezentat o cerere de zile suplimentare pe mare, însoțită de informații justificative, bazată pe încetarea definitivă a activității de pescuit. La 6 iunie 2016, Spania a confirmat faptul că 14 nave de pescuit și-au încetat activitatea de pescuit între 1 februarie 2015 și 31 ianuarie 2016.

(4) Având în vedere datele puse la dispoziția Comisiei și ținând cont de metoda de calcul prevăzută la punctul 8.2 din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72, Spaniei ar trebui să i se aloce nouă zile suplimentare pe mare pentru navele menționate la punctul 1 din anexa respectivă, pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2016 și 31 ianuarie 2017.

(5) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru pescuit și acvacultură,

Articolul 1

Numărul maxim de zile pe mare în care o navă arborând pavilionul Spaniei poate fi autorizată de acest stat să fie prezentă în diviziunile ICES VIIIc și IXa, cu excepția Golfului Cádiz, atunci când transportă la bord sau utilizează unelte de pescuit reglementate și nu face obiectul condițiilor speciale stipulate în tabelul I din anexa IIB la Regulamentul (UE) 2016/72, este mărit la 126 de zile pe an.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.