Articolul 1
1. Se instituie o taxă antidumping provizorie asupra importurilor de anumite produse plate laminate din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, chiar în rulouri (inclusiv produse „tăiate la lungime” și „benzi înguste”), simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite. Produsul în cauză nu include: — produsele din oțel inoxidabil și produsele din oțeluri cu siliciu numite „magnetice” cu grăunți orientați, — produsele din oțel de scule și oțeluri rapide, — produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de peste 10 mm și o lățime de cel puțin 600 mm și — produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de cel puțin 4,75 mm și cel mult 10 mm și cu o lățime de cel puțin 2 050 mm. Produsul în cauză se încadrează în prezent la codurile NC 7208 10 00, 7208 25 00, 7208 26 00, 7208 27 00, 7208 36 00, 7208 37 00, 7208 38 00, 7208 39 00, 7208 40 00, 7208 52 10, 7208 52 99, 7208 53 10, 7208 53 90, 7208 54 00, 7211 13 00, 7211 14 00, 7211 19 00, ex 7225 19 10 (cod TARIC 7225191090), 7225 30 90, ex 7225 40 60 (cod TARIC 7225406090), 7225 40 90, ex 7226 19 10 (cod TARIC 7226191090), 7226 91 91 și 7226 91 99 și este originar din Republica Populară Chineză. 2. Nivelurile taxei antidumping provizorii aplicabile prețului net franco-frontiera Uniunii, înainte de plata taxelor vamale, pentru produsul descris la alineatul (1) și fabricat de societățile menționate în continuare, sunt următoarele: Țara Societatea Nivelul taxei provizorii Cod adițional TARIC RPC Bengang Steel Plates Co., Ltd. 17,1 % C157 Handan Iron & Steel Group Han-Bao Co., Ltd. 13,2 % C158 Hebei Iron & Steel Co., Ltd. Tangshan Branch 13,2 % C159 Hebei Iron & Steel Co., Ltd. Chengde Branch 13,2 % C160 Zhangjiagang Hongchang Plate Co., Ltd. 22,6 % C161 Zhangjiagang GTA Plate Co., Ltd. 22,6 % C162 Alte societăți cooperante enumerate în anexa I 18,0 % A se vedea anexa Toate celelalte societăți 22,6 % C999 3. Aplicarea nivelurilor individuale ale taxelor specificate pentru societățile menționate la alineatul (2) este condiționată de prezentarea la autoritățile vamale ale statelor membre a unei facturi comerciale valabile, pe care trebuie să figureze o declarație datată și semnată de un reprezentant oficial al entității care emite respectiva factură, identificat prin numele și funcția acestuia, redactată după cum urmează: „Subsemnatul (Subsemnata) certific faptul că (volumul) de (produsul în cauză) vândut la export în Uniunea Europeană, vizat de prezenta factură, a fost produs de către (denumirea și adresa societății) (cod adițional TARIC) în (țara în cauză). Declar că informațiile furnizate în prezenta factură sunt complete și corecte.” În cazul în care nu se prezintă o astfel de factură, se aplică nivelul taxei aplicabil tuturor celorlalte societăți. 4. Punerea în liberă circulație în Uniune a produsului menționat la alineatul (1) este condiționată de depunerea unei garanții echivalente cu valoarea taxei provizorii. 5. Dacă nu se precizează altfel, se aplică dispozițiile relevante în vigoare referitoare la taxele vamale.