Începe proba gratuită

Regulament 2016/1396 · CELEX 32016R1396

Regulamentul (UE) 2016/1396 al Comisiei din 18 august 2016 de modificare a anumitor anexe la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
18.08.2016
Intrare in vigoare
08.09.2016
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2016_225_R_0006
Status
In vigoare
autorizație de vânzare encefalopatie spongiformă bovină export (UE) import (UE) inspecție sanitară inspecție veterinară prevenirea bolilor protecția consumatorului riscuri de sănătate șeptel

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea encefalopatiilor spongiforme transmisibile (EST) la bovine, ovine și caprine. Acesta se aplică producției și introducerii pe piață a animalelor vii și a produselor de origine animală și, în anumite cazuri specifice, exportului acestora.

(2) Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește criteriile pe baza cărora se stabilește statutul privind ESB al țărilor sau al regiunilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din regulamentul respectiv. Criteriile respective se bazează pe condițiile prevăzute în capitolul privind encefalopatia spongiformă bovină (ESB) din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE).

(3) În mai 2015, Adunarea mondială a delegaților OIE a modificat capitolul privind ESB din Codul sanitar pentru animale terestre al OIE prin adăugarea la articolul 11.4.1 a următorului text: „În scopul recunoașterii oficiale a statutului privind riscul de ESB, ESB exclude” ESB atipică „ca formă a bolii care se consideră că apare spontan la nivelul tuturor populațiilor de bovine cu o frecvență foarte scăzută” (2). Prin urmare, ESB atipică ar trebui să fie exclusă din definiția referitoare la „ESB” în sensul anexei II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(4) Anexele III, V și VII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 conțin mai multe trimiteri la Directiva 64/433/CEE a Consiliului (3), la Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și la Regulamentul (CE) nr. 1974/2006 al Comisiei (5). Întrucât aceste trei acte au fost abrogate, trimiterile din anexele la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui să fie actualizate.

(5) Cerințele specifice stabilite în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, cu privire la eliminarea materialelor cu riscuri specificate provenind de la bovine originare din state membre cu un risc de ESB neglijabil, au fost modificate prin Regulamentul (UE) 2015/1162 al Comisiei (6). Ca urmare a acestei modificări, anumite dispoziții referitoare la eliminarea materialelor cu riscuri specificate stabilite în anexa V și în anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui, de asemenea, modificate, astfel cum se specifică mai jos.

(6) În primul rând, în conformitate cu modificările aduse prin Regulamentul (UE) 2015/1162 cerințelor specifice referitoare la statele membre cu un risc de ESB neglijabil prevăzute în anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, tonsilele nu mai sunt definite ca materiale cu riscuri specificate în cazul bovinelor originare din statele membre cu un risc neglijabil de ESB. Prin urmare, secțiunea transversală către procesul lingual al osului bazihioid a limbii bovinelor, cerută în conformitate cu punctul 7 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, ar trebui să se aplice numai la bovinele originare din statele membre cu un risc controlat sau nedeterminat de ESB. Prin urmare, punctul 7 din anexa V ar trebui modificat în consecință.

(7) În al doilea rând, în conformitate cu modificările aduse anexei V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 prin Regulamentul (UE) 2015/1162, coloana vertebrală este definită ca material cu riscuri specificate numai în cazul unui număr mic de bovine din Uniune. Ținând cont de evoluția situației epidemiologice din Uniune și de necesitatea de a reduce sarcina administrativă asupra operatorilor, cerința stabilită la punctul 11.3 litera (a) din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, cu privire la furnizarea pe eticheta carcaselor a informațiilor referitoare la îndepărtarea coloanei vertebrale, ar trebui modificată după cum urmează: deși până în prezent trebuie să se indice o dungă albastră pe eticheta carcaselor sau a bucăților de carcase pentru vânzare angro ale bovinelor care conțin coloana vertebrală în cazul în care îndepărtarea coloanei vertebrale nu este necesară, după o perioadă de tranziție ar trebui să se indice o dungă roșie pe eticheta carcaselor sau a bucăților de carcase pentru vânzare angro ale bovinelor care conțin coloana vertebrală în cazul în care îndepărtarea coloanei vertebrale este necesară.

(8) Aceeași modificare, și anume trecerea de la cerința de a indica o dungă albastră în cazul în care îndepărtarea coloanei vertebrale nu este necesară la cerința de a indica o dungă roșie în cazul în care îndepărtarea coloanei vertebrale este necesară, ar trebui să se aplice în cazul produselor provenite de la bovine importate în Uniune. Prin urmare, punctul 3 din secțiunea C și punctul 3 din secțiunea D din capitolul C al anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificate în consecință.

(9) În scopul de a oferi operatorilor economici și autorităților competente atât din interiorul, cât și din afara Uniunii timpul necesar pentru a se adapta la noul regim care necesită aplicarea unei dungi roșii în cazul în care îndepărtarea coloanei vertebrale este necesară, această dispoziție ar trebui să intre în vigoare după o perioadă de tranziție care se va încheia la 30 iunie 2017.

(10) Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 interzice, în statele membre sau în regiunile statelor membre care prezintă un risc controlat sau nedeterminat de ESB, lacerarea țesuturilor nervoase centrale, după asomare, cu ajutorul unui instrument alungit în formă de tijă introdus în cavitatea craniană sau prin injectarea de gaz în cavitatea craniană, aplicată bovinelor, ovinelor sau caprinelor a căror carne este destinată consumului uman sau animal. Punctul 6 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 extinde această interdicție la statele membre cu un risc de ESB neglijabil, până când toate statele membre sunt clasificate drept țări cu risc neglijabil de ESB. Întrucât ESB atipică este considerată o boală care apare spontan cu o prevalență redusă și în țările cu un risc de ESB neglijabil, această interdicție ar trebui să rămână în vigoare și după ce toate statele membre au fost clasificate drept țări cu un risc de ESB neglijabil. Punctul 6 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificat pentru a elimina această limită de timp.

(11) Punctul 2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilește normele care reglementează aprobarea statutului de risc neglijabil de scrapie clasică pentru statele membre sau zonele unui stat membru. La 25 iunie 2014 și 24 august 2014, Finlanda și, respectiv, Suedia au transmis Comisiei o cerere de recunoaștere a statutului de risc neglijabil de scrapie clasică.

(12) La 13 ianuarie 2015, Comisia a solicitat asistență științifică și tehnică din partea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pentru a evalua dacă Finlanda și Suedia, în cererile lor respective, demonstrează conformitatea cu punctul 2.1 litera (c) și cu punctul 2.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(13) La 19 noiembrie 2015, EFSA a publicat două rapoarte științifice ca răspuns la cererea Comisiei (7) (denumite în continuare „rapoartele EFSA”). Rapoartele EFSA concluzionează că, pe baza sensibilității testelor din evaluările anterioare ale testelor de diagnostic prin screening realizate de către EFSA și Institutul pentru Materiale de Referință și Măsurători (IRMM) al Centrului Comun de Cercetare, Suedia a demonstrat conformitatea cu punctul 2.1 litera (c) din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 pentru fiecare dintre ultimii șapte ani, iar Finlanda a demonstrat conformitatea cu cerințele respective pentru fiecare dintre ultimii șapte ani, cu excepția anului 2010, an în care nivelul de încredere al depistării scrapiei clasice la o rată a prevalenței de peste 0,1 % a fost de 94,73 %. Deoarece diferența dintre un nivel de încredere de 94,73 % și un nivel de încredere de 95 % este neglijabilă în ceea ce privește riscul de nedepistare a unui caz de scrapie clasică și deoarece criteriul de la punctul 2.1 litera (c) din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 a fost îndeplinit în toți ceilalți 6 ani, acest criteriu poate fi considerat ca fiind îndeplinit în ultimii 7 ani.

(14) De asemenea, rapoartele EFSA concluzionează că, pe baza sensibilității testelor din evaluările anterioare ale testelor de diagnostic prin screening realizate de către EFSA și IRMM, intențiile Suediei și Finlandei privind supravegherea scrapiei clasice în viitor ar respecta punctul 2.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(15) Ținând cont de rapoartele EFSA și de rezultatul favorabil al evaluării de către Comisie a cererilor cu privire la celelalte criterii prevăzute la punctul 2.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, Finlanda și Suedia ar trebui să fie enumerate ca state membre cu un risc neglijabil de scrapie clasică.

(16) Punctul 3.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 enumeră statele membre ale căror programe naționale de control al scrapiei clasice au fost aprobate. Întrucât Finlanda și Suedia ar trebui să fie enumerate la punctul 2.3 din secțiunea menționată ca state membre cu un risc neglijabil de scrapie clasică, ele ar trebui eliminate din lista statelor membre ale căror programe naționale de control al scrapiei clasice au fost aprobate de la punctul 3.2 din secțiunea respectivă, întrucât acest statut oferă garanții superioare celor oferite de un program național de control aprobat.

(17) Punctele 1.2 și 1.3 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 stabilesc condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca o exploatație să fie recunoscută ca prezentând un risc neglijabil sau un risc controlat de scrapie clasică. Punctul 4 din secțiunea respectivă stabilește condițiile referitoare la scrapie ce trebuie îndeplinite pentru schimburile comerciale din interiorul Uniunii cu ovine și caprine și cu material seminal și embrioni ai acestora.

(18) În plus, articolul 3 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 definește exploatația ca orice loc în care animalele prevăzute în regulamentul menționat sunt ținute, păstrate, crescute, manipulate sau arătate publicului. Prin urmare, centrele de colectare a materialului seminal, precum și grădinile zoologice trebuie să fie considerate exploatații și să facă obiectul condițiilor prevăzute în secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(19) Având în vedere că riscul transmiterii scrapiei de către masculii de ovine și caprine ținuți în centre de colectare a materialului seminal aprobate și supravegheate în conformitate cu condițiile prevăzute în anexa D la Directiva 92/65/CEE a Consiliului (8) este limitat, este necesar să se stabilească condiții specifice pentru centrele de colectare a materialului seminal în secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(20) Aceste condiții specifice ar trebui să prevadă că o exploatație cu un risc neglijabil, respectiv controlat, de scrapie clasică poate introduce ovine și caprine dintr-un centru de colectare a materialului seminal, dacă: (i) centrul de colectare a materialului seminal este aprobat și supravegheat în conformitate cu anexa D la Directiva 92/65/CEE; (ii) centrul de colectare a materialului seminal nu a avut niciun caz de scrapie clasică în ultimii șapte ani, respectiv trei ani; (iii) doar următoarele ovine și caprine au fost introduse în centrul de colectare a materialului seminal în ultimii șapte, respectiv trei ani: ovine și caprine din exploatații în care ovinele și caprinele sunt marcate în mod permanent și se păstrează evidențe, în care se păstrează evidențe ale circulației ovinelor și caprinelor către și dinspre exploatație, în care nu s-a depistat niciun caz de scrapie clasică în ultimii șapte, respectiv trei ani și care au fost supuse unor controale periodice de către un medic veterinar oficial sau un medic veterinar autorizat de autoritatea competentă; (iv) centrul de colectare a materialului seminal dispune de măsuri de biosecuritate în vigoare pentru a se asigura că ovinele și caprinele care provin din exploatații cu statut diferit privind scrapia nu ajung în contact în centrul de colectare a materialului seminal. Prin urmare, punctul 1.2 litera (c) și punctul 1.3 litera (c) din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificate în consecință.

(21) În plus, condițiile referitoare la scrapie aplicabile schimburilor comerciale cu material seminal și embrioni în interiorul Uniunii, prevăzute la punctul 4.2 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, ar trebui să fie modificate pentru a ține seama de condițiile specifice aplicabile centrelor de colectare a materialului seminal menționate în considerentul de mai sus. În plus, trimiterile la aceste condiții specifice ar trebui, de asemenea, să fie introduse în condițiile privind importul de material seminal și embrioni de ovine și caprine prevăzute în capitolul H din anexa IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(22) Condițiile aplicabile schimburilor comerciale cu ovine și caprine în interiorul Uniunii, prevăzute la punctul 4.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, vizează prevenirea răspândirii scrapiei clasice la animalele de fermă ținute în exploatații. Întrucât circulația ovinelor și a caprinelor exclusiv între grădini zoologice nu are niciun impact asupra statutului privind scrapia la ovinele și la caprinele de fermă din Uniune, aceste condiții specifice nu ar trebui să se aplice ovinelor și caprinelor care sunt exclusiv ținute în și mutate între grădini zoologice care fac obiectul definiției privind organismele, institutele sau centrele aprobate, prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 92/65/CEE. Prin urmare, aceste animale ar trebui să fie exceptate de la condițiile prevăzute la punctul 4.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(23) Cerințele referitoare la scrapie aplicabile schimburilor comerciale cu ovine și caprine vii în interiorul Uniunii, prevăzute la punctul 4.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, sunt dificil de respectat în cazul schimburilor comerciale cu anumite rase rare în interiorul Uniunii. Pentru evitarea consangvinizării și pentru conservarea diversității genetice a populațiilor de rase rare, este necesar un schimb regulat de astfel de animale între statele membre. Prin urmare, ar trebui să fie stabilite condiții specifice pentru schimburile comerciale din interiorul Uniunii cu ovine și caprine din rase rare. Respectivele condiții ar trebui să permită schimburile comerciale în interiorul Uniunii cu ovine sau caprine din rase rare care nu respectă cerințele de la punctul 4.1 din secțiunea A a capitolului A din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.

(24) Termenul „rasă rară” nu este definit în mod specific în legislația Uniunii. Cu toate acestea, la articolul 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014 al Comisiei (9) sunt stabilite condițiile în care pot fi asumate angajamente în temeiul măsurii de agromediu și climă pentru creșterea raselor locale de animale aflate în pericol de abandon. Aceste condiții prevăd, în special, că un organism tehnic competent și recunoscut în mod corespunzător înregistrează și actualizează registrul genealogic sau registrul zootehnic al rasei. În conformitate cu Directiva 89/361/CEE a Consiliului (10), un astfel de organism tehnic este o organizație sau o asociație a crescătorilor aprobată oficial de statul membru în care este stabilită respectiva organizație sau asociație a crescătorilor, sau o agenție oficială a statului membru în cauză.

(25) Prin urmare, în sensul Regulamentului (CE) nr. 999/2001, rasele locale de animale aflate în pericol de abandon ar trebui să fie definite ca acele rase de ovine și caprine care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 7 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 807/2014 și care fac obiectul unui program de conservare a rasei pus în aplicare de o organizație sau o asociație a crescătorilor autorizată sau recunoscută în conformitate cu Directiva 89/361/CEE sau de o agenție oficială a statului membru în cauză.

(26) Secțiunea B din capitolul C al anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificată pentru a permite importul în Uniune de produse provenite de la bovine, ovine sau caprine originare din țări terțe cu un risc de ESB neglijabil, chiar și atunci când aceste produse sunt derivate din materii prime care provin, parțial sau în totalitate, din țări cu risc de ESB controlat sau nedeterminat, dacă materialele cu riscuri specificate au fost îndepărtate din aceste materii prime care provin din țări cu risc de ESB controlat sau nedeterminat.

(27) Prin urmare, anexele II, III, V, VII, VIII și IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ar trebui modificate în consecință.

(28) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Modificările aduse anexei IX la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 de punctul 6 din anexa la prezentul regulament se aplică de la 1 iulie 2017.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.