Recitale
(1) Limitele maxime pentru reziduurile (LMR-uri) de abamectin, acetamiprid, bromoxinil, fludioxonil, propamocarb, prohexadionă și tebuconazol au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru acequinocil, fluopicolid, fosetil, mepiquat și proquinazid au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru benzovindiflupir, nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar substanța respectivă nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b).
(2) În contextul unei proceduri de autorizare a utilizării unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă abamectin pe semințoase, cucurbitacee cu coajă comestibilă, varză chinezească, „lăptuci și plante pentru salate” de la codul 0251000, spanac, fasole și mazăre cu păstaie și țelină, a fost transmisă o cerere, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, de modificare a LMRurilor existente.
(3) În ceea ce privește substanța acequinocil, o astfel de cerere a fost depusă pentru cireșe și prune. În ceea ce privește substanța acetamiprid, o astfel de cerere a fost depusă pentru brasicacee cu frunze. În ceea ce privește substanța bromoxinil, o astfel de cerere a fost depusă pentru ceapă de tuns. În ceea ce privește substanța fluopicolid, o astfel de cerere a fost depusă pentru mure, spanac și iarbă grasă. În ceea ce privește substanța fosetil, o astfel de cerere a fost depusă pentru mure, țeline și fenicul de Florența. În ceea ce privește substanța mepiquat, o astfel de cerere a fost depusă pentru ciuperci de cultură. În ceea ce privește substanța propamocarb, o astfel de cerere a fost depusă pentru țeline, iarbă grasă, sfeclă de pețiol și frunză, frunze de țelină și fenicul de Florența. În ceea ce privește substanța proquinazid, o astfel de cerere a fost depusă pentru coacăze și agrișe. În ceea ce privește substanța tebuconazol, o astfel de cerere a fost depusă pentru secară și grâu.
(4) În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere privind substanța fludioxonil utilizată pe ananas și privind substanța prohexadionă utilizată pe cireșe. Solicitantul susține că utilizările autorizate ale substanțelor respective pe astfel de plante de cultură în Statele Unite determină reziduuri care depășesc LMR-urile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai mari pentru a se evita barierele comerciale la importarea acestor plante de cultură.
(5) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, respectivele cereri au fost evaluate de statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost transmise Comisiei.
(6) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale, și a emis avize motivate cu privire la LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.
(7) Autoritatea a concluzionat în avizul ei motivat că, în ceea ce privește utilizarea substanței abamectin pe „lăptuci și plante pentru salate” și pe spanac, datele transmise nu erau suficiente pentru a stabili noi LMR-uri. Prin urmare, LMR-urile existente ar trebui să rămână în vigoare.
(8) În ceea ce privește substanța fosetil utilizată pe mure, autoritatea a recomandat stabilirea unei valori a LMR de 100 mg/kg În conformitate cu orientările existente ale Uniunii privind extrapolarea LMR-urilor, este adecvat să se stabilească LMR-ul respectiv și pentru zmeură.
(9) În ceea ce privește substanța mepiquat, date de monitorizare recente indică faptul că pe ciupercile de cultură netratate apar reziduuri la un nivel mai mare decât limita de determinare. Astfel de reziduuri rezultă din contaminarea încrucișată cu paie tratate cu mepiquat în mod legal. Pentru produsele respective, autoritatea a propus trei LMR-uri diferite, care să fie luate în considerare de managerii riscurilor, care au fost stabilite pe baza metodelor recomandate de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) respectiv pentru stabilirea de LMR-uri la mirodenii și pentru LMR-urile rezultate ca urmare a contaminării (3). Întrucât nu există riscuri pentru consumatori, LMR-urile pentru respectivele produse ar trebui stabilite în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul care corespunde percentilei 99 pentru toate rezultatele eșantioanelor. Acest LMR este stabilit ca fiind valabil temporar până la 31 decembrie 2018. După această dată, LMR va fi de 0,02* mg/kg, cu excepția cazului în care este ulterior modificat printr-un regulament, în lumina noilor informații furnizate până cel târziu la 30 aprilie 2018.
(10) Referitor la toate celelalte aplicări, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR-urilor solicitate de către solicitanți erau acceptabile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor din 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Ea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor produselor alimentare care le-ar putea conține, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante, nu au indicat existența unui risc de depășire a aportului zilnic acceptabil sau a dozei acute de referință.
(11) Pentru benzovindiflupir, autoritatea a transmis o concluzie cu privire la evaluarea inter pares a riscului pe care îl prezintă utilizarea ca pesticid a respectivei substanțe active (4). În cadrul respectiv, se recomandă stabilirea unor LMR-uri care să vizeze atât utilizările reprezentative în conformitate cu BPA-urile din Uniune, cât și cererile de toleranță la import din partea Braziliei. Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene în ceea ce privește limitele de determinare adecvate.
(12) Pe baza avizelor motivate și a concluziei autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în discuție, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(13) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.
(14) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,