Recitale
(1) Prin Directiva 2000/66/CE a Comisiei (2), triasulfuronul a fost inclus ca substanță activă în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).
(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE se consideră a fi fost aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt enumerate în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).
(3) Aprobarea substanței active triasulfuron, astfel cum este stabilită în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, expiră la 30 iunie 2016.
(4) A fost depusă o cerere de reînnoire a includerii triasulfuronului în anexa I la Directiva 91/414/CEE, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010 al Comisiei (5), în termenul prevăzut la articolul respectiv.
(5) Solicitantul a depus dosarele suplimentare necesare în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010. Statul membru raportor a constatat că cererea era completă.
(6) Statul membru raportor a întocmit, în colaborare cu statul membru coraportor, un raport de evaluare a reînnoirii, pe care l-a transmis, la data de 14 octombrie 2013, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.
(7) Autoritatea a comunicat solicitantului și statelor membre raportul de evaluare a reînnoirii în vederea formulării de observații și a transmis Comisiei observațiile primite. De asemenea, autoritatea a pus la dispoziția publicului dosarul suplimentar rezumativ.
(8) La 8 ianuarie 2015, autoritatea a transmis Comisiei concluzia sa (6) cu privire la probabilitatea ca triasulfuronul să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Autoritatea a concluzionat că, din cauza unei evaluări incomplete a genotoxicității triasulfuronului și a impurității sale CGA 150829 rezultate din procesul de fabricație, nu s-au putut stabili valorile toxicologice de referință pentru sănătate. În consecință, nu s-a putut efectua evaluarea riscului pentru consumatori, operatori, lucrători și persoanele expuse întâmplător. În plus, autoritatea a concluzionat că, în anumite situații geoclimatice, există o probabilitate mare ca, în urma utilizărilor reprezentative evaluate, expunerea apelor subterane fie la triasulfuron, fie la metabolitul său CGA 150829 prezent în sol să depășească limita parametrică de 0,1 μg/L pentru apa potabilă. De asemenea, a fost identificat un risc ridicat pentru plantele acvatice.
(9) Comisia a invitat solicitantul să își prezinte observațiile privind concluzia autorității și, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1141/2010, privind proiectul de raport de reexaminare. Solicitantul și-a prezentat observațiile, acestea fiind examinate cu atenție.
(10) Cu toate acestea, în pofida argumentelor prezentate de solicitant, aspectele problematice menționate în considerentul 8 nu au putut fi eliminate.
(11) În consecință, nu s-a putut stabili, cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține triasulfuron, că ar putea fi îndeplinite criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este oportun să nu se reînnoiască aprobarea substanței triasulfuron.
(12) Statelor membre ar trebui să li se acorde timp pentru a retrage autorizațiile pentru produsele de protecție a plantelor care conțin triasulfuron.
(13) În cazul produselor de protecție a plantelor care conțin triasulfuron, dacă statele membre acordă o perioadă de grație în temeiul articolului 46 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, această perioadă ar trebui să expire cel târziu la 30 septembrie 2017.
(14) Prezentul regulament nu exclude prezentarea unei noi cereri pentru triasulfuron, în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
(15) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,