Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2870/2000 al Comisiei (2) enumeră și descrie metodele de referință pentru analiza băuturilor spirtoase. Cu toate acestea, anumite metode menționate în anexa la regulament, printre care se numără metodele de determinare a acidității volatile și a zaharurilor totale din băuturile spirtoase, nu sunt încă descrise.
(2) Metodele de determinare a acidității volatile și a zaharurilor totale din anumite băuturi spirtoase au făcut obiectul a două studii internaționale de validare desfășurate în conformitate cu moduri de lucru acceptate la nivel internațional, iar parametrii de performanță a metodelor acestora au fost declarați acceptabili. Studiile au fost efectuate ca parte a unui proiect de cercetare în cadrul Programului de standarde, măsurători și testări (SMT) din Al patrulea program-cadru al Comisiei Europene (CE). Prin urmare, descrierea metodelor respective ar trebui inclusă în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2870/2000.
(3) Regulamentul (CE) nr. 110/2008 stabilește cerințe pentru anumite categorii de băuturi spirtoase care trebuie să se învechească în recipiente din lemn și prevede că alte categorii pot fi supuse unui astfel de proces de învechire. Analiza compușilor principali proveniți din lemn poate fi folositoare pentru a se stabili dacă o probă este conformă cu definiția corespunzătoare categoriei de băuturi spirtoase relevante. Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) a recunoscut o metodă de analiză pentru determinarea respectivilor compuși în rezoluția sa OIV/OENO 382A/2009. Recunoașterea metodei s-a bazat pe datele obținute dintr-un studiu internațional de performanță a metodei pe diferite băuturi spirtoase, efectuat în conformitate cu moduri de lucru acceptate la nivel internațional. Prin urmare, metoda respectivă și descrierea acesteia ar trebui adăugate la metodele de referință ale Uniunii pentru analiza băuturilor spirtoase, prevăzute în anexa la Regulamentul (CE) nr. 2870/2000.
(4) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2870/2000 ar trebui modificat în consecință.
(5) Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru băuturi spirtoase,