Recitale
(1) La 12 aprilie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 359/2011.
(2) Pe baza reexaminării Deciziei 2011/235/PESC a Consiliului (2), Consiliul a decis că măsurile restrictive prevăzute în respectiva decizie ar trebui reînnoite până la 13 aprilie 2017.
(3) Consiliul a ajuns, de asemenea, la concluzia că rubricile corespunzătoare anumitor persoane incluse pe lista din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 ar trebui actualizate.
(4) Mai mult, nu mai există niciun temei pentru menținerea a două persoane pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 și, prin urmare, rubricile privind respectivele persoane ar trebui eliminate.
(5) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 359/2011 ar trebui modificată în consecință,