Recitale
(1) La 15 iunie 2009, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Moldova în vederea încheierii unui acord de asociere între Uniune și Republica Moldova.
(2) Aceste negocieri au fost finalizate cu succes, iar Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „acordul”), a fost semnat la 27 iunie 2014 și aplicat cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.
(3) Este necesar să se stabilească procedurile de garantare a aplicării eficace a clauzei de salvgardare care a fost convenită cu Republica Moldova.
(4) Acordul include, de asemenea, un mecanism de prevenire a eludării pentru suspendarea temporară a taxelor vamale preferențiale privind anumite produse. Este necesar să se stabilească și procedurile pentru aplicarea eficace a acestui mecanism.
(5) Măsurile de salvgardare pot fi luate în considerare numai dacă produsul în cauză este importat în Uniune în cantități atât de mari, în termeni absoluți sau în raport cu producția Uniunii, și în astfel de condiții încât provoacă sau amenință să provoace un prejudiciu grav producătorilor de produse similare sau direct concurente din Uniune, astfel cum se prevede la articolul 165 alineatul (1) din acord.
(6) Ar trebui definiți anumiți termeni, precum „prejudiciu grav”, „amenințare cu producerea unui prejudiciu grav” și „perioadă de tranziție”, astfel cum sunt menționați la articolul 169 din acord.
(7) Sarcina urmăririi și reexaminării acordului, a efectuării anchetelor și, după caz, a impunerii unor măsuri de salvgardare ar trebui îndeplinită în modul cel mai transparent cu putință.
(8) Comisia ar trebui să primească din partea statelor membre informații, inclusiv dovezi disponibile, referitoare la orice tendințe ale importurilor care ar putea face necesară aplicarea măsurilor de salvgardare.
(9) Fiabilitatea datelor statistice referitoare la toate importurile din Republica Moldova către Uniune este, așadar, esențială pentru a determina dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea măsurilor de salvgardare.
(10) Dacă se constată că există suficiente dovezi prima facie pentru a justifica inițierea procedurilor, Comisia ar trebui să publice un aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(11) Ar trebui să existe dispoziții detaliate privind deschiderea unor anchete, accesul la informațiile colectate și examinarea acestora de către părțile interesate, audierea părților interesate implicate, precum și posibilitatea ca acestea din urmă să prezinte observații.
(12) Comisia ar trebui să notifice în scris Republica Moldova cu privire la deschiderea unei anchete și să se consulte cu Republica Moldova conform articolului 166 alineatul (1) din acord.
(13) Se impune, de asemenea, stabilirea unor termene pentru deschiderea unei anchete și pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri de salvgardare, în scopul de a asigura desfășurarea cu rapiditate a acestui proces, ceea ce va permite creșterea securității juridice pentru operatorii economici în cauză.
(14) Aplicarea oricărei măsuri de salvgardare ar trebui să fie precedată de o anchetă, sub rezerva dreptului Comisiei de a aplica măsuri de salvgardare provizorii în circumstanțe critice, astfel cum se menționează la articolul 167 din acord.
(15) Măsurile de salvgardare ar trebui aplicate numai în măsura în care și pe perioada în care sunt necesare pentru a preveni sau pentru a remedia un prejudiciu grav și pentru a facilita adaptarea. Ar trebui stabilită durata maximă a măsurilor de salvgardare, precum și dispoziții specifice pentru prelungirea acesteia și pentru reexaminarea acestor măsuri.
(16) Articolul 148 din acord prevede un mecanism de prevenire a eludării contingentelor tarifare pentru anumite produse agricole și produse agricole transformate. Prezentul regulament ar trebui să prevadă de asemenea posibilitatea de a suspenda taxele vamale preferențiale, pe o perioadă de maximum șase luni, atunci când importurile de astfel de produse ating volumele anuale de import definite în anexa XV-C la acord.
(17) Din motive de transparență, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport anual privind punerea în aplicare a acordului și aplicarea măsurilor de salvgardare și a mecanismului de prevenire a eludării.
(18) În scopul asigurării unor condiții uniforme pentru adoptarea de măsuri de salvgardare provizorii și definitive, pentru impunerea unor măsuri prealabile de supraveghere, pentru încheierea unei anchete fără adoptarea de măsuri și pentru punerea în aplicare a mecanismului de prevenire a eludării, prevăzute în acord, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(19) Procedura de consultare ar trebui utilizată pentru adoptarea de măsuri prealabile de supraveghere și de măsuri de salvgardare provizorii, având în vedere efectele respectivelor măsuri și logica lor secvențială în legătură cu adoptarea de măsuri de salvgardare definitive. Ar trebui adoptate măsuri provizorii de salvgardare atunci când o întârziere în impunerea acestor măsuri ar cauza un prejudiciu care ar fi dificil de reparat sau pentru a preveni un impact negativ asupra pieței Uniunii ca urmare a creșterii importurilor. Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile, de impunere a măsurilor de salvgardare provizorii, în cazuri justificate corespunzător, atunci când acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență.
(20) Procedura de consultare ar trebui, de asemenea, utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare pentru decizia privind suspendarea taxelor vamale preferențiale în temeiul mecanismului de prevenire a eludării, având în vedere că respectivele acte trebuie puse în aplicare rapid odată ce pragul relevant pentru categoriile de produse enumerate în anexa XV-C la acord a fost atins, având în vedere că aceste acte au doar o perioadă foarte limitată de aplicare. Pentru a se evita impactul negativ asupra pieței din Uniune ca urmare a creșterii importurilor, Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile, în cazuri justificate corespunzător, atunci când acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență.
(21) Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea de măsuri de salvgardare definitive și pentru reexaminarea acestor măsuri,