Recitale
(1) Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 cuprinde lista persoanelor, entităților și organismelor care au fost desemnate de Comitetul de sancțiuni sau de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) și cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat.
(2) Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 329/2007 cuprinde lista persoanelor, entităților și organismelor care nu au fost incluse în lista din anexa IV, dar care au fost identificate de către Consiliu și cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat.
(3) La 2 martie 2016, CSONU a decis să adauge 16 persoane fizice și 12 entități pe lista persoanelor și a entităților care fac obiectul măsurilor restrictive și a actualizat datele de identificare în ceea ce privește o persoană și două entități. Prin urmare, anexa IV ar trebui modificată corespunzător. Anexa V ar trebui modificată, de asemenea, întrucât șapte din entitățile respective și o persoană figurează pe acea listă.
(4) Pentru a garanta eficacitatea măsurilor prevăzute de prezentul regulament, acesta trebuie să intre în vigoare imediat,